Sursa pozei: G4Media
Starea de alertă prelungită în Slobozia și alte patru localități din Ialomița
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița a decis miercuri prelungirea stării de alertă în municipiul Slobozia și în comunele Scânteia, Ciulnița, Cosâmbești și Mărculești pentru încă 30 de zile. Măsura intră în vigoare începând cu 8 septembrie. Decizia a fost luată după ce operatorul de apă Urban SA a rămas fără autorizație de mediu.
Documentul a fost suspendat în august, după ce autoritățile de mediu au constatat că mai multe măsuri stabilite în urma controalelor nu au fost realizate integral. Potrivit hotărârii, în perioada stării de alertă, Urban SA trebuie să asigure alimentarea cu apă potabilă, canalizarea și epurarea apelor uzate în localitățile deservite. Operatorul are obligația să pună în aplicare Planul de Avarie și Conformare Urgentă, care include lucrări pentru reducerea încărcării poluante și aducerea procesului de epurare la parametrii prevăzuți de legislație.
În același timp, Consiliul Local Slobozia trebuie să aplice propriul plan de intervenție pentru îmbunătățirea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare. Autoritățile justifică menținerea operatorului în funcțiune prin necesitatea asigurării continuității serviciului public și a prevenirii unui pericol pentru sănătatea populației din cele cinci localități, precum și a deversării necontrolate a apelor uzate.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Comentarii (2)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Iar ne mint. Prelingem alerta la nesfârșit. Libertatea moare, iar noi tăcem. Rușine!
Ialomița, campioană la prelungiri! 30 de zile ca în fotbal, dar aici nu e prelungire de meci, e de alertă. Slobozia rezistă eroic!