Washingtonul şi Kievul continuă negocierile pentru sistemele Patriot, afirmă Marco Rubio
Statele Unite negociază cu Ucraina acordarea unei licenţe pentru producerea de rachete interceptoare Patriot, de care Kievul are nevoie urgentă în faţa atacurilor ruseşti, dar aceasta nu presupune „o soluţie imediată”, a declarat secretarul de stat american Marco Rubio într-un interviu difuzat miercuri, relatează AFP.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
FIS: Schiorii şi snowboarderii din Rusia şi Belarus vor beneficia de statut neutru în noul sezon
News.ro
Tanczos Barna: Am păstrat o funcţie în conducerea Camerei Deputaţilor, într-adevăr, dar la fel de surprinzătoare a fost şi pentru noi această majoritate/ Este o situaţie de analizat şi pentru noi, este o situaţie total nouă
News.ro
Donald Trump sugerează redenumirea Strâmtorii Ormuz în „Strâmtoarea Trump”
News.ro
Lot de brânză brie, retras din magazinele Metro Cash & Carry România şi rechemat de la clienţi, după detectarea bacteriei Listeria monocytogenes
News.ro
Dr. Octav Ginghină: Există studii demonstrate că meditaţia, rugăciunea, toate aceste lucruri favorizează efectele tratamentului în cancer/ E foarte important să nu renunţe la tratament
News.ro
Dr. Octav Ginghină: În cancerul de pancreas simptomele iniţiale sunt foarte generale: pacientul este obosit, îi scade pofta de mâncare, scade în greutate/ Ar trebui, din când în când, să ne facem o evaluare
News.ro
Universitatea Craiova l-a transferat pe Joao Lameira de la Oţelul
News.ro
Dr. Octav Ginghină: Avem din ce ce în mai multe veşti bune în cancerul pancreatic/ Este un studiu care trezeşte speranţe/ E un studiu pe un număr mic de participanţi în care s-a făcut un vaccin împotriva mutaţiilor KRAS şi a existat un răspuns imunologic
News.ro
Doi suspecţi cu paşaport rusesc au fost identificaţi în cazul dronei de pe aeroportul Leipzig
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.