VIDEO Noul rege al Norvegiei: Cine este Haakon, prințul care care a fugit de viața de la palat, dar care acum ajunge pe tron
Norvegia are un nou rege după moartea lui Harald al V-lea, la vârsta de 89 de ani. Fiul său, Haakon, în vârstă de 52 de ani, preia tronul după mai bine de trei decenii în care a fost prinț moștenitor. Noul suveran a avut nevoie de ani pentru a se obișnui cu statutul de membru al familiei regale și a încercat, în tinerețe, să păstreze cât mai multă distanță față de viața de la palat.
Citește tot ↗Mai multe de la StiriPeSurse
StiriPeSurse
Federaţia Silva solicită modificarea de urgenţă a HG privind reorganizarea Romsilva
StiriPeSurse
'Măcelarul Balcanilor', condamnat pe viață pentru genocid, va fi înmormântat cu toate onorurile militare și de stat
StiriPeSurse
Românii, puși la zid în Londra: „cerșetori” și criminalitate în discursul politicienilor extremiști. Primarul Sadiq Khan intervine: „Sunteți iubiți, doriți și apreciați”
StiriPeSurse
Starea de alertă în energie continuă: Guvernul prelungește măsurile de siguranță până la 30 septembrie. Urmează convocarea CNSU (surse)
StiriPeSurse
Vizita secretă a șefului CIA la Moscova pune în lumină marea dilemă în care se află Vladimir Putin și Donald Trump
StiriPeSurse
O dronă tip 'Dragon' ar fi lovit nava scufundată în Marea Neagră: Arma folosită pe frontul din Ucraina 'plouă' cu metal încins peste ținte
StiriPeSurse
Claudiu Târziu atacă dur PNRR la final de program: „Daraua e mai mare decât ocaua. Factura o vor plăti și copiii noștri”
StiriPeSurse
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.