UPDATE - Purtător de cuvânt Jandarmerie: Încă de la prima oră protestatarii nu au cooperat cu forţele de ordine. Există ipoteza că au fost persoane infiltrate să provoace dezordine. Se vor face verificări/ Patru persoane, duse la Poliţie
Protestatarii din Piaţa Victoriei nu au cooperat cu forţele de ordine „încă de la prima oră” a zilei de marţi, unii dintre aceştia refuzând să predea obiectele contondente înainte de a intra în adunarea publică, afirmă purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Alex Iacob. Ulterior, aceştia au forţat dispozitivul de jandarmi şi de panouri metalice de protecţie aruncând cu tot felul de obiecte asupra forţelor de ordine. Potrivit sursei citate, există ipoteza că au fost „persoane infiltrate care au manipulat marea masă de protestatari să provoace dezordine”, însă aceste lucruri vor fi „verificate ulterior de organele abilitate” şi vor fi luate măsuri legale „unde va fi cazul, în baza imaginilor operative”. Jandarmeria Bucureşti precizează că, în urma incidentelor, patru persoane au fost…
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Allianz-Țiriac: asigurările de viață au crescut cu 34% în primul semestru din 2026
PSD propune introducerea uniformei obligatorii în școli
Tensiuni între Rusia și Polonia: Nikolai Patrușev amenință direct Varșovia
Anca Alexandrescu avertizează asupra unor posibile provocări la protestul ciobanilor din Piața Victoriei
Moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS, Anca Alexandrescu, a decla…
Mai multe de la News.ro
Prima reacţie a Guvernului, după violenţele din faţa sediului: În piaţă, în acest moment nu e niciuna din asociaţiile reprezentative ale crescătorilor de ovine
INTERVIU - Alexandru Ion, CloudXEdge: Companiile medii sunt mai expuse, pentru că au aceleaşi dependenţe critice, dar nu alocă resursele necesare până la un incident major
Patinaj viteză: Campioana olimpică Jutta Leerdam anunţă că va concura în acest sezon - VIDEO
Claudiu Manda: Dacă Sorin Grindeanu va fi nominalizat premier, sperăm să existe voturi şi de la alte partide, inclusiv de la PNL, poate şi USR / Dacă UDMR-ul nu susţine un astfel de guvern Grindeanu, e greu să strângi 233 de voturi
BNR: Datoria externă totală a crescut până la 234,87 miliarde euro, în perioada ianuarie-iulie 2026. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt a fost de 91,4%, comparativ cu 104,4%, la data de 31 decembrie 2025
Kremlinul salută ”ideea bună” a lui Trump a unui armistiţiu energetic cu Kievul
Satu Mare: Incendiu puternic la o hală care aparţine unui producător de încălţăminte/ Operaţiunea de stingere, dificilă din cauza riscului de extindere/ O persoană a suferit arsuri pe 30% din corp
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.