Un bărbat cu un Kalaşnikov a fost arestat în Gara Midi din Bruxelles
Un bărbat a fost arestat joi la Bruxelles, la coborârea dintr-un tren, fiind găsit în posesia unei arme de război de tip Kalaşnikov pe care o transporta într-o geantă, a aflat AFP de la o sursă apropiată anchetei. Arestarea a avut loc în jurul orei locale 9:30 la Gara Midi, marea gară internaţională a capitalei belgiene, a precizat sursa respectivă.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Harghita: Conductă de gaz, fisurată în urma unor lucrări, lângă o benzinărie din Odorheiu Secuiesc/ Pompierii asigură zona/ Benzinăria, închisă
News.ro
OpenAI lansează GPT-6 Astra, cel mai avansat model al său, dar avertizează că AI devine mai greu de monitorizat
News.ro
Benjamin Netanyahu consideră că răsturnarea regimului iranian este „la îndemână”
News.ro
Intervenţie a poliţiştilor, în Bucureşti, după ce un bărbat a urcat într-o maşină aflată în mers, pe Şoseaua Colentina/ Bărbatul avea un comportament necoerent şi ar fi făcut acest gest de teamă/ El a fost dus la audieri
News.ro
Volei feminin: Italia – Polonia şi Serbia - Turcia, în semifinalele CE2026; România, pe locul 17
News.ro
Dr. Carmen Curea: De multe ori, pe piele se manifestă nişte boli interne. Sunt situaţii în care noi punem diagnosticul de diabet. Pacientul nu ştie că are diabet. Vine cu nişte manifestări cutanate care sunt înalt sugestive pentru diabet
News.ro
Trabzonspor a anunţat despărţirea de Denis Drăguş
News.ro
Trump spune că va cere Europei să ramburseze ajutorul acordat de SUA Ucrainei, în timp ce Bessent dă vina pe atacurile Kievului pentru creşterea preţurilor la combustibil
News.ro
US Open: Gabriela Ruse merge mai departe la dublu. Românca şi Kostiuk s-au calificat în turul al doilea
News.ro
AUR: 1000 de persoane rămase pe drumuri în urma închiderii CET Govora. Cerem măsuri urgente!
News.ro
Nazare: Standard & Poor's va publica raportul de ţară pe 2 octombrie. Este un examen la fel de important ca şi celelalte / Cheltuielile cu dobânzile au crescut până în luna iulie cu peste 26%, am depăşit 40 de miliarde
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.