Un bărbat acuzat de abuzuri sexuale asupra a 361 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani este judecat începând de luni în Finlanda
Procesul unui bărbat acuzat de abuzuri sexuale împotriva a 361 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 15 ani pe reţelele sociale, inclusiv pe Snapchat, începe luni în faţa unui tribunal finlandez, relatează AFP.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Rusia și Coreea de Nord au inaugurat primul pod rutier peste râul Tumen
Dăpeștiri.ro
Nicușor Dan susține că România nu valorizează suficient cunoașterea și educația
Mai multe de la News.ro
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan, despre tăierea burselor sociale ale elevilor: Pentru moment s-a renunţat la iniţiativă. Tot timpul e dificil să iei o decizie, când ai de împărţit nişte bani care, dacă ar fi cu 20-30% mai mult, ai avea ce să faci cu ei
News.ro
Nicuşor Dan: Ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an, eventual o dată cu legea bugetului naţional pe 2027
News.ro
Nicuşor Dan: Programul Masă Caldă a adus beneficii în şcoală. Eu cred că, dacă am văzut utilitatea acestui program, putem să tăiem din multe alte locuri, astfel încât să facem un program naţional coerent
News.ro
Cel puţin 11 alpinişti au murit într-o avalanşă în Caucaz
News.ro
ANSVSA anunţă o campanie naţională de controale oficiale în unităţile de învăţământ şi la firmele de catering, odată cu începerea noului an şcolar. Sancţiuni severe
News.ro
Federaţia Belgiană de Fotbal a anunţat că nu va susţine candidatura lui Gianni Infantino pentru un nou mandat la conducerea FIFA
News.ro
Complex exerciţiu de căutare şi salvare pe Marea Neagră - Două elicoptere IAR-330 vor participa la SAREX 2026 / Scenariul presupune salvarea unor persoane după producerea unui incendiu la bordul unei nave
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.