Trotinetele electrice închiriate nu vor mai putea fi folosite în parcurile din București și le evenimentele stradale
Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat vineri că circulaţia trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă în parcurile din Capitală, cât şi la „evenimentele stradale cu public mare”, măsura fiind implementată împreună cu cei care pun la dispoziţie aceste mijloace de deplasare. „Am chemat la discuţii principalii operatori de trotinete şi poliţiile locale de sector. Le-am …
Citește tot ↗Mai multe de la Hotnews.ro
Asia Express, sezonul 9. Când începe, în ce zile se difuzează și care sunt echipele
Concurenții din Asia Express s-au întrecut pe Drumul Mătăsii, prin Uzbekistan și China, în cel de-al nouălea sezon al emisiunii de la Antena 1. Primul episod va fi difuzat în acest weekend. Noul sezon…
VIDEO. Fonduri elvețiene pentru firme românești: „E nevoie de oameni în plus” – director din Ministerul Economiei/ „Aplicanții vor putea să pună mâna pe bani mult mai repede”-consultant Goodwill
Cu trei săptămâni înainte de închiderea programată a sesiunii de înscrieri la fondurile elvețiene SM…
Amenințare cu bombă la Tribunalul și Judecătoria Vaslui. Ce spun polițiștii
Clădirea în care își desfășoară activitatea Tribunalul și Judecătoria Vaslui au fost vizate de o amenințare cu bombă, iar autoritățile fac cercetări, potrivit Agerpres. Presupusa plasare a bombei a fo…
De la Paris, șeful companiei care a investit 4.000.000.000 de euro în România lansează un mesaj de revoltă față de București: Nu ne simțim tratați ca și cum am fi investit atât. Vor urma concedieri
Mihai Bordeanu, șeful Automobile Dacia, susține că uzina de la Mioveni își pierde competitivitatea î…
„Am fost un sac de cartofi abandonat pe un pat de spital”. O jurnalistă vorbește despre experiența într-un mare spital din București
Adina Popescu, jurnalistă și autoare de cărți pentru copii, povestește, într-un articol publicat în Dilema Veche, experiența trăită după ce a suferit o dublă fractură, la umăr și la tibie. La Spitalul…
Temperatură de 45,7 °C în septembrie într-o populară destinație turistică din Spania
O temperatură de 45,7°C a fost măsurată joi în El Granado, în extremitatea sud-vestică a Spaniei, eg…
FCSB l-a prezentat pe Korenica: va putea juca în derby-ul cu Dinamo
Meriton Korenica (29 de ani) a semnat cu FCSB, fiind prezentat oficial vineri, cu doar o zi înainte de derby-ul cu Dinamo. FCSB a rezolvat prima din cele patru mutări de top anunțate de Gigi Becali. K…
Un startup de date de antrenament AI, cu un fondator de origine română, ar fi devenit cel mai rapid „unicorn” din istoria Y Combinator
Startup-ul AfterQuery, care angajează profesioniști ca medici, avocați și alți specialiști pentru a…
„Escaladare majoră” a Rusiei, la o zi după declarația lui Putin despre pace: Sediul contraspionajului ucrainean, lovit de o dronă în plină zi
O dronă a forțelor ruse a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), vineri, la Kiev, rănind cinci persoane, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. „Din păcate, o dronă ru…
Casa Albă a lansat o serie de jocuri inspirate de politicile lui Trump: „Ridică zidul. Deportează. Alimentează un cont Trump”
Casa Albă a lansat „Arcade”, un site web cu cinci jocuri video în stil retro care recreează unele di…
„Ești mare deja, cum să ai emoții?”. Ce NU trebuie să-i spunem copilului înainte de școală. 10 replici aparent inofensive explicate de psiholog
„Ești copil mare deja, cum să-ți fie teamă?”, „De ce să ai emoții la școală? Nu e mare lucru!”, „Sigur o să-ți placă!”. Sunt replici spuse copiilor cu cele mai bune intenții înainte de prima de zi șco…
Cadoul premierului belgian pentru omologul indian nu a supraviețuit călătoriei. Gluma făcută de Bart De Wever
Cadoul din ciocolată pe care îl pregătise premierul belgian Bart De Wever pentru omologul său indian…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.