Trei sferturi din ţară intră sâmbătă sub atenţionare de caniculă/ Temperaturi de până la 36 de grade în Banat şi Oltenia/ Şi în Capitală vremea va fi caniculară - HARTA
Majoritatea regiunilor ţării intră de sâmbătă, de la ora 10.00, sub atenţionare cod galben de caniculă, cu temperaturi ce pot atinge 36 de grade Celsius în Banat şi Oltenia. Şi la Bucureşti vremea va fi caniculară, cu valori maxime de temperatură de până la 35 de grade şi disconfort termic ridicat în cursul după-amiezii, când indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Irina Rimes se retrage de la „Vocea României”. Antrenoarea a transmis motivul în direct
News.ro
Membrii agenţiei nucleare a ONU au elaborat o rezoluţie prin care sesizează Consiliul de Securitate al ONU cu privire la Iran
News.ro
Parchetul European semnează un acord cu Procuratura Supremă a Poporului din China, pentru consolidarea cooperării
News.ro
Statele Unite au scufundat o a treia ambarcaţiune a unor presupuşi traficanţi de droguri în largul coastelor Ecuadorului
News.ro
O întreagă clasă de tratamente injectabile cu fier, evaluată în UE din cauza riscului unor complicaţii osoase
News.ro
Karolina Muchova, finalistă la Wimbledon, eliminată de Emma Navarro, în turul 3 la US Open
News.ro
POLITICO: De ce Friedrich Merz va pierde alegerile regionale de duminică, indiferent de rezultat
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.