Sursa pozei: Stirile ProTV
Trei bărbați trimiși în judecată după ce au tipărit peste un milion de euro falși în Suceava
Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată, vineri, pe cei trei bărbați care au tipărit peste un milion de euro falși într-o casă din localitatea Burla, județul Suceava. Potrivit anchetatorilor, bancnotele urmau să ajungă pe piețele din România și Bulgaria.
Banii erau tipăriți de doi români și un italian, folosind echipamente performante și hârtie specială. Capul grupării este un italian de 41 de ani, iar ceilalți doi membri sunt români de 25 și 32 de ani.
Cei trei sunt acuzați de falsificare de monede, constituirea unui grup infracțional organizat și punerea în circulație de valori străine. Anchetatorii susțin că gruparea a imprimat ilegal bancnote de 50, 100 și 200 de euro.
Conform procurorilor, planul era ca banii falși să intre în circulație în România, dar gruparea dezvoltase și o rețea în Bulgaria, unde ar fi fost aduși 1,2 milioane de euro falși. Acțiunea a fost oprită de anchetatori, care i-au prins pe suspecți în flagrant.
În prezent, cei trei bărbați se află în arest preventiv. Dosarul va fi soluționat de magistrații Tribunalului Suceava.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Surse: Realitatea TV , Stirile ProTV
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
Bătrână găsită moartă la 10 luni după dispariție: îngrijitoarea româncă riscă închisoarea
Nadia Comăneci se alătură juriului Românii au talent în locul lui Carmen Tănase
Nicușor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice din Finlanda
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.