SUA pregătesc noi tarife pentru semiconductori; Laptopurile şi serverele ar putea fi vizate
Administraţia preşedintelui Donald Trump analizează introducerea unui nou val de tarife pentru semiconductori şi produse tehnologice, într-o încercare de a accelera producţia de cipuri pe teritoriul Statelor Unite, potrivit CNBC, care citează Politico.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
INS: Populaţia rezidentă la 1 ianuarie 2026 a fost de 19,04 milioane persoane, în scădere uşoară faţă de anul anterior. Spor natural negativ, dar sold al migraţiei internaţionale pozitiv/ Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze
News.ro
Prognoză INS: Stabilitate a activităţii economice, în perioada august - octombrie, dar cu o creştere accentuată a preţurilor în construcţii şi în comerţul cu amănuntul
News.ro
LPF: Moment de reculegere în memoria lui Nae Ungureanu, la meciurile din Superligă
News.ro
Federaţia Silva solicită Guvernului şi Ministerului Mediului modificarea hotărârii privind reorganizarea Romsilva şi discutarea problemei în CSAT: A fost făcută lăutăreşte, «după ureche»”, fără „nicio fundamentare”
News.ro
Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit la vârsta de 89 de ani
News.ro
UPDATE - Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit la vârsta de 89 de ani, după o domnie de peste trei decenii în care a rămas în mod constant popular în rândul norvegienilor
News.ro
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Adrian Ţuţuianu, s-a întâlnit cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ai grupurilor parlamentare pe tema proiectului legii partidelor politice
News.ro
Nepal - Autorităţile emit o alertă de inundaţii după ce un lac de acumulare format în urma prăbuşirii gheţarului a început să se reverse
Poliţia nepaleză a emis vineri o alertă de inundaţii după ce a fost informată despre ruperea, pe ter…
News.ro
Cseke Attila: Suntem foarte aproape de o absorbţie de 100% a fondurilor europene din PNRR, repartizate Ministerului Dezvoltării / Apel către autorităţile locale şi către beneficiarii proiectelor
News.ro
Universitatea Craiova, în urna a patra la tragerea la sorţi pentru Conference League / Oltenii îşi află astăzi adversarii din faza principală
News.ro
„American Hostage”, „The Bikeriders: Clubul Vandalilor”, „9/11: Days That Shocked the World”, „Y”, în septembrie pe HBO Max
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.