Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” anunță că le-a pus tuturor salariaților la dispoziție proiectul legii salarizării, astfel încât aceștia să își calculeze noile venituri și să spună dacă sunt mulțumiți sau nu
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a declanşat o consultare publică, la nivel naţional, invitând toţi angajaţii din Sănătate să transmită dacă proiectul legii salarizării trebuie acceptat sau respins. Angajaţii sunt invitați să spună dacă proiectul ar genera scăderi salariale, creşteri sau menţinerea veniturilor în plată, se arată într-un comunicat al federaţiei transmis, duminică, AGERPRES. „Fiecare angajat este […] © G4Media.ro.
Citește tot ↗Mai multe de la G4Media
G4Media
Trump redenumește Lacul Ontario „Lacul America” / Nu poate obliga Canada să adopte noul nume / Decizia ține de disputa politică și comercială dintre Washington și Ottawa
G4Media
Garda de Coastă a salvat 1o persoane de pe o navă în pericol de scufundare lângă apele teritoriale ale României. Alte două persoane, salvate de o navă comercială – SURSE
G4Media
Universitatea Craiova, eliminată și din Europa League / A pierdut cu Ararat-Armenia în minutul 90+8, din 11 metri / Portarul a apărat de două ori penalty-ul
G4Media
Aproape 180 de copii au ajuns în acest an la spital, la Iași, după accidente cu trotineta / Zece, într-o singură săptămână / Medic: ”Suntem într-un trend ascendent”
G4Media
ANALIZĂ De ce a mers șeful CIA la Moscova. Câteva teorii
G4Media
Consiliul Local Sibiu a respins schimbarea numelui unui bulevard din Vasile Milea în Regina Maria / Sibiancă revoltată, după vot: „Ați rămas corigenți în relația cu cetățenii” / Bulevardul începe acolo unde scrie ”Sibiu, oraș martir”
G4Media
Oficiali americani și NATO: Stocurile de rachete Patriot din Europa sunt la „un nivel critic” / 65% din stocul american de rachete Patriot ar fi fost consumat în Iran
G4Media
Raluca Turcan (PNL) cere aplicarea modelului Meta și pentru TikTok / ”Dacă Meta poate accepta reguli mai stricte, atunci TikTok trebuie să facă minim același lucru” / ”Rețelele sociale nu pot fi un sat fără câini”
G4Media
Polonia nu vrea arme nucleare pe teritoriul său / ”Vrem să participăm la descurajarea nucleară a NATO”
G4Media
Incident în timpul unui exercițiu militar la Târgu Mureș / Doi parașutiști au fost răniți / ”Viteza și direcția vântului s-au schimbat brusc”
G4Media
Ilie Bolojan anunță că luni se deschide tronsonul Adjud – Bacău din Autostrada Moldovei A7. Sunt gata 242 de km de autostradă din cei 319
G4Media
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.