Sursa pozei: StiriPeSurse
Șerban Huidu: „Drum lin către stele, domnule inginer Florin Huidu”
Realizatorul TV Șerban Huidu a anunțat, sâmbătă, decesul tatălui său, Florin Huidu. Acesta a transmis un mesaj emoționant pe rețeaua de socializare Facebook, în care și-a exprimat recunoștința față de cel care l-a învățat „măsura” în viață.
„Generația lor, încet, încet pleacă. Urmăm noi....Drum lin către stele, domnule inginer Florin Huidu. Îți mulțumesc că m-ai învățat măsura...”, a scris cunoscutul fost prezentator al emisiunii „Cronica Cârcotașilor”.
Șerban Huidu a trecut de-a lungul timpului prin mai multe încercări dificile. În anul 2011, a fost implicat într-un grav accident rutier în apropierea localității brașovene Timișul de Sus, soldat cu decesul a trei persoane. Ulterior, a suferit un alt accident sever, de data aceasta la schi, în urma căruia a fost nevoit să reînvețe să meargă și să vorbească.
Pentru accidentul rutier din 2011, magistrații Judecătoriei Brașov l-au condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă. De asemenea, fostul realizator TV a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 300 de lei. În urma acestei sentințe, avocatul său a precizat că lui Șerban Huidu i-a fost anulat permisul de conducere, iar acesta nu a solicitat o dovadă înlocuitoare pentru a putea conduce.
Surse: StiriPeSurse , RTV
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
El Niño se întărește și ar putea aduce o iarnă 2026-2027 extremă la nivel global
Ediție specială despre criza politică, la Realitatea PLUS, cu Gheorghe Piperea și Mohammad Murad
Realitatea PLUS difuzează în această seară, de la ora 20.55, o ediție a emisiunii „Culisele Statului Paralel”, moderată de Anca Alexandrescu. Invitații sunt profesorul universitar doctor și europarlam…
Liberalii spun că nu se tem de opoziție și că își vor reconstrui partidul pentru 2028
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.