Șeful Petrotel-Lukoil confirmă că gigantul petrolier a solicitat autorităților americane emiterea unei licențe specifice pentru repornirea rafinăriei. Argumentele oficiale
Oficialii Petrotel – Lukoil, una din entitățile sub umbrela gigantului petrolier aflate sub regimul sancțiunilor internaționale impuse ca urmare a declanșării războiului în Ucraina, au confirmat pentru Mediafax că așteaptă de la autoritățile americane - Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (Office of Foreign Assets Control, „OFAC”) din cadrul Departamentului Trezoreriei Statelor Unite - un răspuns după ce au depus, în luna iulie, o cerere pentru obținerea unei licențe specifice, și nu una generală tranzitorie („wind-down”), așa cum s-a acordat neîntrerupte începând din 22 octombrie și până în prezent, pentru a putea porni rafinăria de la Ploiești. Argumentele pentru susținerea reluării activității unității închise din octombrie anul trecut se regăsesc într-un comentariu transmis rep…
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Bărbat arestat în Republica Moldova pentru spionaj în favoarea Rusiei
Debitul Dunării scade la 1.300 de metri cubi pe secundă la intrarea în țară
Mai multe de la Mediafax
Cristian Bușoi, după Comandamentul Energetic: Nu se pune în discuție, sub nicio formă, securitatea aprovizionării, dar rămânem în alertă
Intimitatea unei femei, informație pentru Securitate. „Dosarul Vocea Umană”, premieră la București
Un bărbat a fost arestat în Republica Moldova pentru că ar fi colectat informații pentru serviciile speciale ruse
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.