Sursa pozei: Newsweek
România vrea să aprofundeze cooperarea cu Finlanda în domeniul apărării aeriene
România este pregătită să aprofundeze cooperarea cu Finlanda în domeniul apărării aeriene, a declarat Nicușor Dan după vizita efectuată la Baza Aeriană Lapland, din Rovaniemi. Vizita a avut loc în marja Summitului European pentru Arctica. Potrivit acestuia, cele două țări au multe de învățat una de la cealaltă, mai ales în perspectiva trecerii la avioanele F-35.
Într-o postare pe X, Nicușor Dan a spus că a văzut la fața locului ce înseamnă să protejezi flancul nordic al NATO. El le-a mulțumit reprezentanților Forțelor Aeriene Finlandeze pentru primire și pentru profesionalismul demonstrat. „Rovaniemi și bazele aeriene din România se află la capetele opuse ale aceluiași flanc, însă drumurile noastre se apropie”, a transmis acesta.
Baza aeriană vizitată este locul de unde începe capacitatea Finlandei de a opera avioanele F-35. România se află pe același parcurs și urmează să treacă de la F-16 la F-35 în anii următori. „Avem multe de învățat unii de la alții – în ceea ce privește pregătirea piloților, infrastructura bazelor aeriene, mentenanța și susținerea operațională, precum și producția industrială. România este pregătită să aprofundeze această cooperare”, a mai transmis Nicușor Dan.
În final, acesta a subliniat importanța puterii aeriene pentru cooperarea europeană și aliată. El a afirmat că aceasta este una dintre cele mai clare expresii ale solidarității, de la Arctica până la Marea Neagră.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
Anul Nou Evreiesc și 90 de ani de la înființarea Federației Comunităților Evreiești din România, marcate la Palatul Parlamentului
Fiul Mădălinei Apostol a publicat imagini emoționante cu mama sa la o zi după tragedie
Javier Tebas îl întreabă pe Gianni Infantino cine minte în scandalul finalei CM 2030
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.