Roger Federer spune că „a avut parte de cele mai frumoase momente” în timpul carierei sale / Elveţianul urmează să fie introdus în Tennis Hall of Fame
Lui Roger Federer îi plăcea să câştige, iar în perioada de vârf a carierei sale a reuşit aproape întotdeauna acest lucru. Toate acele victorii şi trofee pe care le-a adunat ar fi fost suficiente pentru ca Federer să rămână în istoria tenisului pentru totdeauna, dar ele au reprezentat doar o parte din motivele pentru care îi plăcea să joace. Îi plăcea să călătorească la turnee, să cunoască oameni şi să-şi facă noi prieteni, fie că se aflau de cealaltă parte a fileului, fie că stăteau în tribune. Abia după ce a încetat să mai concureze, Federer şi-a dat seama cât de mult a influenţat acest lucru moştenirea sa în acest sport, relatează AP.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Un cunoscut producător român de cosmetice, amendat pentru încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, după un atac informatic asupra infrastructurii IT
News.ro
Jurnalista Brînduşa Armanca a murit la vârsta de 72 de ani/ Dominic Fritz: „Timişoara şi România au pierdut un reper de profesionalism şi curaj civic”
News.ro
Nicuşor Dan a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului în forma adoptată de Camera Deputaţilor: Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR, aş fi retrimis proiectul în Parlament la reexaminare
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului în forma adoptată de Camera Deputaţilor, fiind şi jalon în PNRR
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului
News.ro
CS Dinamo: Întâlnire cu David Popovici pentru copii în ultima zi a programului “Vacanţă la Dinamo”
News.ro
Nepalul refuză ajutorul străin pentru operaţiunile de salvare, Coreea de Sud afirmă că „negociază” cu autorităţile din Kathmandu
News.ro
AUR propune eliminarea unei nedreptăţi fiscale pentru contribuabilii controlaţi ulterior de ANAF
News.ro
Grecia şi-a mobilizat avioanele F-16 după ce o dronă turcă a survolat un aeroport din estul ţării
News.ro
MAE atenţionează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorescă în Spania că există risc ridicat de incendii în Comunitatea Autonomă Valenciană
News.ro
Auchan lansează în exclusivitate spumantele Grenat et Blanc, produse de Domeniile Avereşti pentru fanii FC Rapid
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.