Rezervoare de 31.500 de tone și nave de până la 60.000 de tone. Cum arată terminalul petrolier privat de la Marea Neagră: „Putem să fim poarta de intrare pentru Estul Europei”
Într-o zonă a Portului Constanța în care până acum doi ani era pustiu, au apărut rezervoare, conducte, linii de cale ferată și instalații capabile să primească petrolierul, să încarce trenuri și autocisterne și să transfere combustibil către barje. JT Terminal, investiție de aproximativ 30 de milioane de euro a JT Grup Oil, a fost finalizat, […]
Citește tot ↗Mai multe de la Gândul
Gândul
Un joc din copilărie, transformat în Campionat Mondial. 400 de concurenți se întrec pe o insulă din Scoția la aruncarea pietrelor pe apă
Gândul
Timpi mai mari de așteptare la frontierele UE. Noi reguli de intrare la granițe și pe aeroporturi, ce se schimbă din 6 septembrie
Gândul
Planul lui Mohammad Murad împotriva mafiei piețelor. Modelul se aplică cu succes în Italia și Grecia
Gândul
Putin a dat ordin ca, începând de la miezul nopții de astăzi, să nu se mai efectueze atacuri asupra Kievului timp de trei zile. Care este motivul
Gândul
După moneda de un dolar, chipul lui Trump apare și pe pașaportul american comemorativ. Fiul mijlociu al președintelui arată noul document
Gândul
Tragedie în Capitală. Un bărbat a murit după ce s-ar fi aruncat de pe pasajul Obor
Gândul
Petrișor Peiu declară că valorile europene sunt exact ceea ce, astăzi, așa-zișii proeuropeni le combat
Gândul
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.