Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române – ediţia 2026, începe luni, la Bucureşti / Sesiuni dedicate situaţiei din Orientul Mijlociu, rolului României în UE, securităţii
Ministerul Afacerilor Externe organizează, luni şi marţi, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2026), sub tema „Diplomaţia: ancora unei lumi în schimbare". În prima zi vor avea loc sesiuni dedicate situaţiei din Orientul Mijlociu şi perspectivelor post-conflict, rolului României în Uniunea Europeană, diplomaţiei economice, conectivităţii şi cooperării regionale, perspectivelor macroeconomice ale României şi competitivităţii, precum şi o sesiune plenară dedicată securităţii. Luni seară, ministrul afacerilor externe va găzdui recepţia dedicată RADR şi Zilei Diplomaţiei Române, care va debuta cu un program artistic susţinut de artişti ai Operei Naţionale Bucureşti. Marţi, în cea de-a doua zi a Reuniunii Anuale a Diplomaţiei, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare vor fi…
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
Regulamentul de vânzare a Liberty Galaţi a fost finalizat. Care va fi noua procedură. Administrator concordatar: „Există o intenţie privind cumpărarea, dar oferta nu s-a făcut într-un cadru procedural, în care să producă efecte”
Neamţ - Tânără înjunghiată de fostul iubit în faţa localului în care aceasta lucra. Bărbatul, subofiţer la ISU Neamţ, a fost găsit spânzurat
Sorana Cîrstea joacă luni, în primul tur la US Open. Adversara ei este Julia Grabher, pe care a învins-o de două ori în întâlnirile anterioare
Premiul „Ştefan Iordache” - Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, câştigat de Alexandra Răduţă/ Laureaţii ediţiei
Exerciţiile militare ale Statelor Unite şi ale aliaţilor lor reprezintă o „ameninţare”, declară Phenianul
Ministerul Educaţiei, obligat să publice calendarul şi metodologia admiterii separate la liceu, în contextul în care Parlamentul nu a aprobat încă propunerea privind abrogarea sau prorogarea prevederilor care vizează această posibilitate
INS: Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în iulie, mai mic cu peste 20%, faţă de iulie 2025. Recul de 11,6%, în primele şapte luni din 2026
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.