Record de medalii pentru România, adus de Lotul Național de Para Climbing
Record de medalii pentru România, adus de Lotul Național de Para Climbing
Lotul Național de Para Climbing al României a participat în perioada 28 - 29 august 2026 la Campionatul European de Para Climbing și la World Climbing Para Series Laval, dublă competiție desfășurată la Laval, Fr...
Citește tot ↗Mai multe de la Antena 3
Antena 3
Remus Pricopie a solicitat Departamentului de Stat o analiză a acţiunilor antiamericane ale lui George Simion
Antena 3
Nicușor Dan a primit-o la Cotroceni pe Angela Merkel, fostul cancelar al Germaniei. Despre ce au discutat cei doi
Antena 3
UE impune reguli mai stricte pentru ChatGPT, Reddit și Roblox: Platformele au termen de doar patru luni să le aplice
Antena 3
5000 de militari americani aflați de 200 de zile pe mare ancorează în Pattaya. Autoritățile thailandeze au emis „alertă de prostituție”
Antena 3
O țară din UE oferă până la 32.000 de euro fiecărui adult care acceptă să plece. Ajutorul a fost majorat de 35 de ori
Antena 3
Cătălin Predoiu cere adaptarea legislației la noile amenințări prezentate de drone. „Cu consultarea inclusiv a CSAT, bineînțeles”
Antena 3
Cum a rezolvat o familie toate cadourile de Crăciun într-o pauză de cafea
Antena 3
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.