Radu Miruţă, despre nava care a luat foc în Marea Neagră: Nava a raportat că a fost lovită de dronă. Înţeleg că s-a scufundat
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, afirmă că nava care a luat foc în Marea Neagră a raportat prin sistemul de alertă că a fost lovită de o dronă, iar apoi aceasta s-a scufundat. Cei 12 marinari aflaţi la bord au fost salvaţi.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Un cunoscut producător român de cosmetice, amendat pentru încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, după un atac informatic asupra infrastructurii IT
News.ro
Jurnalista Brînduşa Armanca a murit la vârsta de 72 de ani/ Dominic Fritz: „Timişoara şi România au pierdut un reper de profesionalism şi curaj civic”
News.ro
Nicuşor Dan a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului în forma adoptată de Camera Deputaţilor: Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR, aş fi retrimis proiectul în Parlament la reexaminare
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului în forma adoptată de Camera Deputaţilor, fiind şi jalon în PNRR
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului
News.ro
CS Dinamo: Întâlnire cu David Popovici pentru copii în ultima zi a programului “Vacanţă la Dinamo”
News.ro
Nepalul refuză ajutorul străin pentru operaţiunile de salvare, Coreea de Sud afirmă că „negociază” cu autorităţile din Kathmandu
News.ro
AUR propune eliminarea unei nedreptăţi fiscale pentru contribuabilii controlaţi ulterior de ANAF
News.ro
Grecia şi-a mobilizat avioanele F-16 după ce o dronă turcă a survolat un aeroport din estul ţării
News.ro
MAE atenţionează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorescă în Spania că există risc ridicat de incendii în Comunitatea Autonomă Valenciană
News.ro
Auchan lansează în exclusivitate spumantele Grenat et Blanc, produse de Domeniile Avereşti pentru fanii FC Rapid
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.