Purtător de cuvânt Jandarmerie: Încă de la prima oră protestatarii nu au cooperat cu forţele de ordine. Există ipoteza că au fost persoane infiltrate să provoace dezordine. Se vor face verificări şi se vor lua măsuri în baza imaginilor operative
Protestatarii din Piaţa Victoriei nu au cooperat cu forţele de ordine „încă de la prima oră” a zilei de marţi, unii dintre aceştia refuzând să predea obiectele contondente înainte de a intra în adunarea publică, afirmă purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Alex Iacob. Ulterior, aceştia au forţat dispozitivul de jandarmi şi de panouri metalice de protecţie aruncând cu tot felul de obiecte asupra forţelor de ordine. Potrivit sursei citate, există ipoteza că au fost „persoane infiltrate care au manipulat marea masă de protestatari să provoace dezordine”, însă aceste lucruri vor fi „verificate ulterior de organele abilitate” şi vor fi luate măsuri legale „unde va fi cazul, în baza imaginilor operative”.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
PSD propune introducerea uniformei obligatorii în școli
Tensiuni între Rusia și Polonia: Nikolai Patrușev amenință direct Varșovia
Anca Alexandrescu avertizează asupra unor posibile provocări la protestul ciobanilor din Piața Victoriei
Moderatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS, Anca Alexandrescu, a decla…
Sorin Grindeanu susține că România a fost depășită de Kenya în clasamentul competitivității
Mai multe de la News.ro
Alexandru Rogobete: Sistemul de sănătate tranzitează un dezastru din punctul de vedere al mecanismelor de finanţare
„Bomboana Haaland”: cum a stimulat fotbalistul norvegian consumul de morcovi în ţara sa
Vrancea: Verificări ale Poliţiei, după ce o fetiţă de şase ani a murit acasă
Diana Buzoianu, despre varianta lansată de Bolojan a unui guvern tehnocrat: Nu va însemna decât un guvern politic, dar neasumat politic / Putem să facem alegeri anticipate, cel mai onest lucru este să ne întoarcem la vot
Diana Buzoianu, despre varianta lansată de Bolojan a unui guvern tehnocrat: Nu va însemna decât un guvern politic, dar neasumat politic / Există discuţii, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim de acord cu absolut toate propunerile
Mişcarea contestatară studenţească din Serbia depune o listă de 250 de candidaţi în alegerile legislative anticipate de la 25 octombrie. Vucici îşi acuză rivalii politici studenţi că vor să organizeze o ”revoluţie finanţată din afară”
Fermierii care protestează în faţa guvernului au depus la Registratura instituţiei o listă cu 16 revendicări/ Cea mai importantă vizează redeschiderea urgentă a exportului de ovine, fără restricţii în comercializare
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.