Sursa pozei: RTV
PSD propune introducerea uniformei obligatorii în școli
Partidul Social Democrat a depus o inițiativă legislativă care prevede obligativitatea purtării uniformelor în învățământul preuniversitar. Proiectul ar urma să intre în vigoare de anul școlar viitor, potrivit senatorului Daniel Zamfir. Măsura are ca scop reducerea diferențelor materiale dintre elevi și prevenirea bullyingului, punând accent pe valoarea elevului, nu pe posibilitățile financiare ale părinților.
„Am constatat că școala nu trebuie să fie despre modă și nici despre modalități de bullying împotriva celor care nu-și permit o ținută în concordanță cu ce este astăzi în rândul tinerilor”, a declarat Daniel Zamfir la Parlament. Modelul uniformei nu va fi identic pentru toate unitățile de învățământ. Fiecare școală va decide cum să arate uniforma, în colaborare cu părinții, elevii și consiliul profesoral.
„Se va lăsa la latitudinea unităților de învățământ cum să arate tipul de uniformă pe care să și-l aleagă”, a precizat senatorul. Uniforma poate deveni un element de apartenență la comunitatea școlară, oferind elevilor un sentiment de mândrie față de unitatea de învățământ din care fac parte.
Acest articol a fost redactat de noi și a apărut prima dată pe Dăpeștiri.ro
Mai multe de la Dăpeștiri.ro
Ursula von der Leyen condamnă Rusia după incidentele din Danemarca și Lituania
Valeriu Iftime, audiat la DNA într-un dosar de șantaj și trafic de influență
Primarul Nicușor Dan condamnă violențele din Piața Victoriei
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.