Prima misiune privată pe Venus. Un obstacol care întârzie lansarea unui program spațial ambițios
Prima misiune robotică privată pe Venus, pregătită de oameni de ştiinţă de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) în colaborare cu compania californiană Rocket Lab, a fost amânată pentru că racheta portantă, Neutron, nu a primit încă autorizaţia de a fi lansată, informează joi Space.com, preluată de Agerpres. Misiunea face parte dintr-un program de …
Citește tot ↗Mai multe de la Hotnews.ro
Mita uriașă primită de un inspector ANAF. Șpaga, ascunsă printr-un contract de consultanță
Un inspector superior ANAF din Timişoara este cercetat penal şi a fost pus sub control judiciar după…
Ziua în care lumea a îmbătrânit: Seniorii au depășit numărul copiilor mici la nivel mondial pentru prima dată
O schimbare demografică istorică este în curs: persoanele în vârstă depășesc numărul copiilor sub 5 ani. Ce înseamnă acest lucru pentru locurile de muncă, pensii și economia globală De-a lungul majori…
Născut în Olanda, a venit la București să învețe limba părinților săi. Acum, își caută un job aici
Mulți tineri români pleacă să studieze sau să lucreze în străinătate. Născut la Amsterdam, un tânăr…
Problema nu e doar că Lucian Pahonțu ar fi acumulat o influență disproporționată în raport cu funcția. Cum apar „supra-oamenii” de la vârful serviciilor
Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem nu este doar cine controlează serviciile într-un anumit moment. Ci cum au acumulat ele suficient de multe resurse încât fiecare nouă generație de lideri poli…
Câte șantiere din București afectează direct circulația. Măsurile anunțate de Primăria Generală
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a convocat joi constructorii şi principalii operatori de utilităţ…
Ce s-a întâmplat la CSM, în întâlnirea unde Nicușor Dan s-a lovit de un zid de tăcere a magistraților. „De trei ori, președintele a întrebat dacă cineva vrea să mai dialogheze”
Un singur membru al Consiliului Superior al Magistraturii a răspuns apelului președintele țării să discute în ședința CSM. Nicușor Dan a fost ales președintele României în mai 2025. De atunci, șeful…
Serghei Lavrov crede că NATO „nu va mai rezista mult timp”, iar UE „s-a transformat într-un bloc militar anti-rus, deschis agresiv”
Alianţa Nord-Atlantică nu va mai rezista mult timp, iar încercarea de a inventa noi pretexte pentru…
Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu. Decizia luată de ÎCCJ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis joi contestaţia formulată de mercenarul Horaţiu Potra împotriva deciziei prin care fusese plasat în arest la domiciliu şi a stabilit că acesta poate fi jude…
Înaltul oficial american care își cere scuze după o declarație ciudată despre războiul cu Iranul. „Mă gândeam la Venezuela”
Secretarul Comerțului din SUA, Howard Lutnick, și-a cerut scuze joi pentru că a afirmat că niciun am…
Câți bani vor câștiga Karlo Muhar și Meriton Korenica la FCSB
Gigi Becali a dezvăluit ce salarii vor încasa Karlo Muhar (30 de ani) și Meriton Korenica (29 de ani), fotbaliști pe care FCSB îi transferă la finalul perioadei de mercato. Patronul roș-albaștrilor a…
Raport: TVA a reparat deficitul, dar restul taxelor au frânat economia
La un an după introducerea unui pachet fiscal amplu, care a vizat consumul, munca și capitalul, o no…
CEDO anunță că nu va mai examina cazurile individuale care implică Rusia
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat joi că încetează să mai examineze cazurile persoanelor care denunţă încălcări ale drepturilor lor în Rusia, instanţa de la Strasbourg explicând c…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.