Prima confruntare a săptămânii s-a încheiat cu victoria echipei galbene, într-o ediție lider de audiență! Liviu și Andrei vor revanșa, diseară, la Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere
Prima confruntare a săptămânii s-a încheiat cu victoria echipei galbene, într-o ediție lider de audiență! Liviu și Andrei vor revanșa, diseară, la Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere
A început ultima etapă a show-ului Poftiți pe la noi – Poftiți la întrecere! Patru vedete, dintre care trei în premieră, au acceptat invitația lui Nea Mărin și au avut, aseară, parte de primele treziri și probele care să decidă cine se relaxează și cine muncește.
Citește tot ↗Mai multe de la Jurnalul
Jurnalul
Riviera din propria curte: de ce cucerește trendul mediteraneean grădinile în această vară?
Jurnalul
Orbirea instituțională: România tratează efectele consumului de droguri, dar refuză să vadă cauzele
Jurnalul
Cei mai politicoși turiști din lume. Ce state domină clasamentul
Jurnalul
De la un mic stat islamic la un imperiu multinațional
Jurnalul
Când intră pensiile în septembrie 2026. Calendarul plăților pe card și prin poștă
Jurnalul
Leul s-a apreciat astăzi în fața euro și a dolarului american.
Jurnalul
Norilsk, orașul-fantomă al Siberiei: istoria Gulagului, poluarea extremă, zăcămintele de metale rare și noaptea de 45 de zile
Jurnalul
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.