Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Adrian Ţuţuianu, s-a întâlnit cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ai grupurilor parlamentare pe tema proiectului legii partidelor politice
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a discutat cu reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ai grupurilor parlamentare pe tema proiectului legii partidelor politice, cele mai importante prevederi analizate fiind cele referitoare la clarificarea regulilor privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea partidelor, evidenţa acestora, finanţarea şi regimul sancţiunilor.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Constanţa: Trei maşini au fost implicate într-un accident pe A2 / Patru persoane, printre care şi doi copii, transportate la spital / Traficul rutier este restricţionat pe benzile 1 şi 2
News.ro
ANSVSA a mobilizat peste 100 de medici veterinari în judeţul Tulcea, unde au fost confirmate 4 focare de variolă ovină şi caprină. Măsuri de urgenţă pentru prevenirea răspândirii virusului şi eradicarea focarelor
News.ro
FRF: În amintirea lui Nicolae Ungureanu, la toate partidele din competiţiile de seniori din următoarea etapă, Liga 2 şi Liga 3, se va ţine un moment de reculegere
News.ro
Cazul Pahonţu. Premierul Ilie Bolojan susţine limitarea mandatelor şefilor serviciilor: Fiecare om răspunde pentru ceea ce face
News.ro
Ţările de la Marea Baltică planifică înfiinţarea unei forţe operative de apărare împotriva dronelor, anunţă Germania
News.ro
Colier excepţional Van Cleef & Arpels cu diamante, furat dintr-un muzeu din Viena
News.ro
R. Moldova - Preşedinta Maia Sandu a semnat decretul de numire a lui Claudiu Năsui în funcţia de ministru al Dezvoltării Economice şi Digitalizării în Guvernul de la Chişinău
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.