Portalul „E-SănătateaMea”, nefuncţional exact în momentele în care şeful CNAS anunţa că e deschis pacienţilor. Şeful CNAS: Funcţionează. Nu contest faptul că fiind prima zi poate să aibă întârzieri, sunt inerente oricărui sistem informatic
Portalul „E-SănătateaMea” era nefuncţional, marţi după amiază, exact în momentele în care preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, anunţa că este deschis pacienţilor. Moldovan a explicat că sunt deja 2000 de conturi deschise pe portal, subliniind că, asemenea oricărei platforme informatice aflate la început, poate înregistra „întârzieri”.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Bolojan a vorbit la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte: Alianţa să îşi menţină atenţia asupra Flancului Estic şi a Mării Negre, inclusiv prin dislocarea de capabilităţi în România, în contextul intensificării incursiunilor cu drone
News.ro
Germania acuză oficial Rusia de tentativa de atac cu dronă de pe aeroportul din Leipzig şi anunţă închiderea Consulatului Rusiei de la Bonn, precum şi alte măsuri de răspuns
News.ro
Mercato: Aston Villa anunţă oficial transferul lui Ibrahim Mbaye pentru 55 de milioane de euro
News.ro
Ministru: Cel puţin zece dispozitive explozive au fost implicate în încercarea de a perturba funcţionarea centralei electrice din Brandenburg
News.ro
Nicuşor Dan, despre relaţia individului cu sistemul: În 2020 am preluat mandatul de primar general. Până unde o să forţez în relaţia asta, mă întrebam eu atunci? Prieteni, lumea, îmi spuneau, o săracul, e aşa delicat, o să-l mănânce!
News.ro
Antonio Rüdiger şi-a anunţat retragerea din naţionala Germaniei
News.ro
Şeful CNAS: Am recunoscut în mod foarte clar şi transparent că există anumite discontinuităţi pentru anumite medicamente. Sub nicio formă nu exisă astfel de discontinuităţi în România din motive imputabile Casei
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan: Aştept să treacă cele şase luni de la numirea procurorilor şefi. Impresia, până în momentul ăsta, este că activitatea s-a dinamizat / Am separat cercetarea penală de televizor
News.ro
Nicuşor Dan: Cel mai important indicator este încrederea oamenilor în sistemul de justiţie. Şi dacă încrederea este cum e azi, de 25%, înseamnă că toţi, împreună, facem ceva rău şi este ceva ce toţi impreună trebuie să corectăm
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.