Pompierii români și-au început misiunile de lichidare a incendiilor din Serbia
Pompierii români și-au început misiunile de lichidare a incendiilor din Serbia
Pompierii români și-au început misiunile de lichidare a incendiilor din Serbia. Până acum, cei 69 de salvatori, proveniți din nouă județe ale României, și-au pregătit terenul pentru viitoarele intervenții, anunță astăzi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Între acestea au avut întâlniri cu autoritățile locale, au identificat surse de apă și au avut misiuni de […]
Citește tot ↗Mai multe de la Rador
Rador
Bilanțul morților în Nepal a urcat la 469
Rador
Preşedintele Nicuşor Dan reia negocierile pentru Palatul Victoria
Rador
Trei jurnaliști au dat în judecată Pentagonul după concedierea pentru insubordonare
Rador
Alegerile prezidenţiale din Bulgaria vor costa aproape 117 milioane de euro
Rador
O navă comercială a luat foc în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României
Rador
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu poate oferi garanţii privind adoptarea viitoare a proiectului legii salarizării bugetarilor
Rador
FOX NEWS: Sunt președintele unuia dintre cei mai statornici aliați ai Americii. Iată cum îi ținem piept Rusiei
Rador
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.