Petrișor Peiu declară că valorile europene sunt exact ceea ce, astăzi, așa-zișii proeuropeni le combat
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, afirmă, într-o postare pe Facebook, că cei care, astăzi, se declară a fi proeuropeni nu știu să definească Europa ca spațiu reprezentativ pentru valorile comune europene. Reprezentantul AUR mai atrage atenția că „valorile europene” presupun, de fapt, exact ceea ce „proeuropenii” combat. „Ar fi de râs dacă nu ar fi […]
Citește tot ↗Mai multe de la Gândul
Gândul
Pompierii români se întorc acasă după două săptămâni de intervenții împotriva incendiilor din Serbia
Gândul
O fabrică din România se închide, deși mergea foarte bine. Peste 500 de angajați ajung șomeri
Gândul
Confuzia Adrianei Săftoiu după decizia CCR care i-a încheiat mandatul la TVR. A încurcat valabilitatea numirii cu dreptul de a rămâne la șefie
Gândul
Patru persoane, reținute de DNA într-un dosar privind presupusa fraudare a unor examene la Universitatea Ovidius
Gândul
Fosta secretară a Muncii din administrația Trump, anchetată pentru consum de alcool și delapidarea banilor publici
Gândul
Percheziții în 11 județe într-un dosar de exploatare minieră ilegală. Administratorul unei firme s-a ales cu dosar penal
Gândul
SUA au lovit trei petroliere iraniene după ce nave militare americane ar fi fost atacate cu rachete
Gândul
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.