Patru persoane reţinute şi sesizare penală, în cazul unor infracţiuni grave de mediu/ Garda de Mediu Argeş a depistat două firme care au depozitat, aruncat, îngropat sau incinerat ilegal deşeuri, inclusiv periculoase cu conţinut de solvenţi - VIDEO
Patru persoane au fost reţinute, iar Garda de Mediu Argeş a făcut sesizare penală în cazul unor infracţiuni grave de mediu, după ce specialiştii instituţiei au depistat amplasamente unde două societăţi au colectat, depozitat, aruncat, îngropat sau incinerat ilegal deşeuri, inclusiv periculoase cu conţinut de solvenţi. Potrivit sursei citate, în depozitele ilegale au mai fost fost găsite, printre altele, resturi şi componente din deşeuri electrice si electronice, deşeuri plastice, filtre de combustibil sau ulei şi uleiuri uzate şi condensatori electrici periculoşi.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Poliţistul din Ploieşti suspectat că a incendiat arhiva Poliţiei Rutiere a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în faţa procurorilor
News.ro
Mureş: Doi paraşutişti militari, răniţi în timpul unui exerciţiu, după ce vântul şi-a schimbat direcţia şi viteza/ Unul a rămas prins în fire de înaltă tensiune, altul a ajuns pe panouri fotovoltaice
News.ro
Bolojan: Se fac ultimele pregătiri pe Autostrada Moldovei A7, înainte de deschiderea circulaţiei până la Bacău / Cu deschiderea tronsonului Adjud – Bacău, ajungem la aproximativ 242 de kilometri de autostradă, din cei 319 kilometri ai A7
News.ro
Mercato: Daniel Bîrligea este jucătorul lui Frosinone
News.ro
Thierry Henry a primit Premiul Preşedintelui UEFA
News.ro
Marquinhos, primul câştigător al premiului „UEFA Respect: Dincolo de joc”
News.ro
Polonia nu vrea focoase nucleare pe teritoriul său, anunţă ministrul adjunct al Apărării
News.ro
Nou mesaj RO-Alert pentru populaţia din nordul judeţului Tulcea
News.ro
UPDATE - Nou mesaj RO-Alert pentru populaţia din nordul judeţului Tulcea/ MApN: Ţintă aeriană, detectată la 33 km nord de Insula Şerpilor. Două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, ridicate
News.ro
O companie românească, fosta Electroarges, vrea să se implice în producţia de drone şi componente destinate apărării. Scrisoare adresată ministrului Radu Miruţă
Compania AETA SA, fosta Electroarges SA, singura fabrică mare de electrocasnice din România cu capit…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.