O operațiune de bullying național
Trebuie să admit faptul că aceste zile m-au îngrijorat și speriat în egală măsură. Că domnul de la localul cu pricina a greșit monumental filmându-se în fața unei patiserii cu tradiție de dinainte de 1989 în timp ce-i identifica pe clienții acesteia drept o anumită (sub)specie ce nu cunoaște gustul untului e evident.
Citește tot ↗Mai multe de la Republica
Republica
Orașul în care m-am născut e pus în fața unei alegeri grele. Ce ați face?
Republica
Există o Românie tăcută, profund civilă și racordată la Occident, pe care dl. președinte o ignoră cu desăvârșire, alergând după potcoave de cai morți
Republica
De ce întârzie formarea unui guvern cu puteri depline în România
Republica
Nicușor Dan a vorbit în Catedrală despre „naționalismul sănătos”. O piesă importantă din puzzle-ul pentru 2030
Republica
Mihai a plecat din România acum 18 ani și s-a mutat în Vietnam. A învățat vietnameza și a ajuns să-l intervieveze pe omul care a descoperit cea mai mare peșteră din lume
Republica
O veste proastă: copiii pot ști zeci de capitale și ani de domnie, dar dacă școala i-a învățat să reproducă în loc să gândească, nu vor înțelege mai nimic dintr-un text la prima vedere
Republica
Am ratat PNRR. Unii răsuflă ușurați: „Gata cu reformele!”
Republica
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.