O instanță americană anulează decizia lui Trump de a suspenda vizele pentru 75 de țări
O instanță americană anulează decizia lui Trump de a suspenda vizele pentru 75 de țări
Un judecător federal din SUA a anulat o decizie a administrației Trump de la începutul acestui an, care prevedea suspendarea vizelor pentru 75 de țări, printre care și Republica Moldova. Judecătorul care a anulat decizia a afirmat că aceasta este „contrară legii și depășește autoritatea legală”.
Citește tot ↗Mai multe de la Jurnalul
Jurnalul
Incident grav la Târgu Mureș: Doi militari din Forțele Speciale au fost răniți în timpul unui exercițiu după o schimbare bruscă a vântului.
Jurnalul
Cine pierde după eșecul Legii salarizării: Oana Gheorghiu susține că două treimi dintre bugetari ar fi avut salarii mai mari
Jurnalul
Alertă maximă în Tulcea: Avioane F-18 ridicate de la sol în urma detectării unor drone în Marea Neagră
Jurnalul
Marea Britanie înregistrează cel mai scăzut nivel al cererilor de azil din ultimii patru ani.
Jurnalul
9 seriale care fac senzație pe Netflix, în septembrie 2026. Ce producții nu trebuie ratate?
Jurnalul
185 de milioane de euro pentru centrele de mari arși din Timișoara și Târgu Mureș
Jurnalul
Rezultate LOTO 6/49 joi 27 august 2026. Numerele câștigătoare la trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noro
Jurnalul
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.