Noul război comercial SUA-Canada ridică bariere pentru metale şi lanţurile industriale
Noile tarife dintre Statele Unite şi Canada au provocat iniţial creşteri puternice ale acţiunilor producătorilor americani de oţel şi alte materiale, dar efectele economice sunt mult mai complicate din cauza lanţurilor de aprovizionare profund integrate dintre cele două ţări, potrivit CNBC.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Premiul „Ştefan Iordache” - Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, câştigat de Alexandra Răduţă/ Laureaţii ediţiei
News.ro
Exerciţiile militare ale Statelor Unite şi ale aliaţilor lor reprezintă o „ameninţare”, declară Phenianul
News.ro
Ministerul Educaţiei, obligat să publice calendarul şi metodologia admiterii separate la liceu, în contextul în care Parlamentul nu a aprobat încă propunerea privind abrogarea sau prorogarea prevederilor care vizează această posibilitate
News.ro
INS: Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în iulie, mai mic cu peste 20%, faţă de iulie 2025. Recul de 11,6%, în primele şapte luni din 2026
News.ro
Elisabeta Lipă, după CM de canotaj: Am trăit emoţii pe care, poate, le-am mai trăit cu o asemenea intensitate doar atunci când eu însămi urcam pe podium
News.ro
Mexic: mai mulţi răniţi în urma exploziei unei maşini-capcană în faţa unei secţii de poliţie
News.ro
UPDATE - Ministerul Finanţelor - Execuţia bugetară la şapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei faţă de 2025 şi coboară la 2,34% din PIB
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.