Notă formulată imperativ prin care Inspectoratul Şcolar Cluj cere şcolilor din Cluj Napoca să trimită elevi la o slujbă religioasă. Ministrul Educaţiei aminteşte că elevii nu pot fi obligaţi să participe la astfel de evenimente, dacă nu vor
O notă transmisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj către toate unităţile de învăţământ din municipiul Cluj Napoca prin care se IŞJ cere directorilor şi profesorilor de religie să „asigure” participarea unei clase de elevi la o slujbă religioasă în Catedrala Mitropolitană din municipiu a provocat nemulţumire în rândul profesorilor şi părinţilor deoptrivă, în condiţiile în care documentul semnat de inspectoarea generală a IŞJ Cluj nu lasă loc de interpretări şi nu aduce niciun moment în discuţie faptul că participarea elevilor la un eveniment religios este, conform legii, facultativă. Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, intervine, arătând că „, participarea elevilor la un astfel de eveniment se poate face numai cu respectarea caracterului facultativ” şi subiniind că, în opinia sa, „form…
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
Volkswagen pregăteşte încă 50.000 de concedieri; Restructurarea istorică ar putea influenţa întreaga industrie auto germană
Cristian Ghinea face un bilanţ al PNRR: Cel mai mare proiect din toată Uniunea Europeană, din toate PNRR-urile, este A7/ Dacă ai oameni răuvoitori, proşti sau hoţi, vei avea un program implementat cu mari sincope
Trump cere Fed să reducă drastic dobânzile şi ameninţă că în caz contrar va opri comerţul cu ţările faţă de care SUA au deficit
Mercato: FCSB a oficializat al doilea transfer al zilei – Denis Drăguş
Trei morţi şi doi răniţi, în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Expres 12, în apropierea localităţii Priseaca, judeţul Olt/ Traficul este blocat pe sensul de mers spre Craiova
„Furtuna secolului”. Inundaţii majore paralizează oraşul Toronto. 50.000 de gospodării sunt fără curent electric, traficul aerian a fost întrerupt - VIDEO
O adolescentă de 14 ani a murit la Spitalul din Novaci, unde a fost adusă în stare gravă/ Poliţiştii din Gorj au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.