Nicuşor Dan evită să spună cine este responsabil pentru eşecul privind adoptarea legii salarizării unitare: În momentul în care ne-am implicat şi noi în dezbatere ca mediatori, din punct de vedere tehnic, lucrurile erau foarte, foarte puţin dezvoltate
Preşedintele Nicuşor Dan evită să indice un responsabil pentru eşecul privind adoptarea legii salarizării, el spunând că, atunci când Administraţia Prezidenţială s-a implicat ca mediator în vederea adoptăroii proiectului, ”din punct de vedere tehnic, lucrurile erau foarte, foarte puţin dezvoltate”. Şeful statului atrage atenţia că neadoptarea unei legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice care să dea predictibilitate bugetară poate afecta ratigul acordat de agenţiile de profil României.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Elicopterul prezidenţial Marine One a întâmpinat din nou dificultăţi de comunicare cu turnul de control înainte de decolare, după un incident similar petrecut luna aceasta
News.ro
Oficială Fed: ”Acum este momentul să acţionăm”; Beth Hammack cere majorarea dobânzilor
News.ro
Norvegienii aşteaptă veşti despre regele Harald, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat/ Mii de persoane, la Palatul Regal
News.ro
OPEC+ îşi pierde influenţa pe piaţa petrolului, iar China câştigă teren ca factor de echilibrare a pieţei
News.ro
Associated Press: Stocurile de rachete Patriot ale SUA în Europa sunt la un nivel ”mai mult decât critic” din cauza războiului cu Iranul, afirmă oficiali
News.ro
Rezervele de gaze ale Europei sunt la niveluri foarte scăzute, iar preţurile ar putea depăşi 100 de euro în această iarnă
News.ro
Polonia exclude găzduirea armelor nucleare, în ciuda ameninţării ruseşti. În schimb, Varşovia poartă discuţii cu SUA pentru „mai multe” baze militare permanente
News.ro
Autorităţile ucrainene le cer insistent locuitorilor din Herson să plece, fiind ameninţaţi de atacurile ruseşti tot mai intense
News.ro
La Liga: FC Barcelona – Athletic Bilbao 2-0
News.ro
Nicuşor Dan: Este o chestiune de săptămâni, două săptămâni, trei săptămâni, până când hidrologii spun că vom avea suficientă apă pentru a porni cel puţin unul din reactoarele de la Cernavodă
News.ro
Liga Europa: Marius Corbu a marcat în victoria lui Ferencvaros, 4-0 cu Trabzonspor
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.