Nicuşor Dan, de Ziua Limbii Române: Pentru prima dată aniversăm împreună în trei ţări, România, Republica Moldova şi Ucraina/ Protejarea drepturilor românilor de pretutindeni şi promovarea limbii şi culturii noastre, obiective esenţiale ale statului român
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, într-un mesaj transmis luni, că Ziua Limbii Române este sărbătorită într-un moment cu o semnificaţie aparte, pentru prima dată fiind sărbătorită în trei ţări, România, Republica Moldova şi Ucraina. El subliniază că protejarea drepturilor românilor de pretutindeni şi promovarea limbii şi culturii noastre rămân obiective esenţiale ale statului român dincolo de graniţe.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Grecia cumpără de la Israel „Scutul lui Ahile”, un contract în valoare de trei miliarde de euro
News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a decorat Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale din Paris şi pe profesorul univ. dr. Alexandru-Daniel Mardale, şeful Catedrei de limba română din cadrul institutului, cu prilejul Zilei Limbii Române
News.ro
Oana Ţoiu: Am deschis astăzi Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, alături de 200 de membri ai corpului diplomatic şi consular şi invitaţi: Miza României nu este să se adăpostească, ci să înainteze, să preia iniţiativa
News.ro
MApN: 11 incidente cu drone, înregistrate în ultima săptămână / A fost confirmată o pătrundere a unei drone în spaţiul aerian naţional
News.ro
Motociclist mort într-o pădure din judeţul Bihor, după ce a pierdut controlul direcţiei în timp ce cobora o pantă abrută, iar motorul s-a lovit de un copac
News.ro
Hotelierii de la munte şi-au redus activitatea cu până la 30%, în sezonul estival, pe fondul bugetelor de vacanţă mai mici. Restaurantele simplifică meniul, pentru că turiştii vin cu mâncare de acasă
News.ro
Criza din cadrul FIFA: „Nu respectă regulile” - Platini cere demisia lui Infantino
News.ro
Premierul Spaniei acuză Rusia şi Israelul că au alimentat dezinformarea cu privire la Ceuta şi exclude orice vină a Marocului în recenta criză a imigranţilor
News.ro
Olt: Un adolescent de 17 ani a murit după ce a intrat într-un stâlp cu maşina pe care o conducea / Alţi doi pasageri au fost răniţi
News.ro
Gorj: Un viceprimar a provocat un accident rutier, intrând cu maşina în gardurile unor case, iar când s-a prezentat la spital a spus că a căzut din picioare. Maşina, ridicată de la locul accidentului cu tractorul
News.ro
Ministerul Culturii, de Ziua Limbii Române: „Limba maternă este spaţiu, un loc unde se află acasă. Un teritoriu spiritual”
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.