Nicuşor Dan a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului în forma adoptată de Camera Deputaţilor: Într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR, aş fi retrimis proiectul în Parlament la reexaminare
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri după-amiază, că a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului, în urma deciziei Curţii Constituţionale, păstrând forma adoptată anterior de Camera Deputaţilor, legea fiind şi jalon în PNRR. Şeful statului a subliniat că, într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR din cauza neadoptării acestei legi şi ar fi existat timpul necesar pentru dezbatere, ar fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Premier League: Dublele lui Haaland şi Cherki aduc victoria lui Manchester City, 4-1 la Londra, cu Crystal Palace
News.ro
Comentatorul britanic de extremă dreaptă Milo Yiannopoulos, care pleda pentru deportarea sumară a imigranţilor din SUA, a fost reţinut de ICE şi va fi expulzat
News.ro
Meci U Cluj-Petrolul: Ricardo Sousa – Am spus înainte de meci că nu vin aici pentru un punct, ci pentru a câştiga
News.ro
Serie A: AC Milan a învins Venezia cu 2-0
News.ro
Intervenţie a salvamontiştilor din Argeş şi Sibiu, pentru recuperarea unei persoane care nu s-a mai putut deplasa pe traseul de creastă al Munţilor Făgăraş/ Recomandările Salvamont
News.ro
Meci U Cluj-Petrolul: Alexandru Chipciu – Ăsta e fotbalul, are şi doza asta de întâmplare
News.ro
Bărbatul care a murit la Oradea după ce un incendiu i-a cuprins apartamentul era Arpad Szucs, fostul mare fotbalist al FC Bihor / Mesajele FC Bihor Oradea şi Club Atletic Oradea
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.