Nicușor Dan a promulgat Legea ANI prin care Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri după-amiază, că a promulgat Legea integrităţii, votată miercuri în plenul Senatului, în urma deciziei Curţii Constituţionale, păstrând forma adoptată anterior de Camera Deputaţilor, legea fiind şi jalon în PNRR. Şeful statului a subliniat că, într-un alt context, în care nu ar fi existat riscul pierderii banilor din PNRR din cauza neadoptării acestei legi şi ar fi existat timpul necesar pentru dezbatere, ar fi retrimis proiectul în Parlament pentru reexaminare. În acest context, el cere Parlamentului ca, în sesiunea de toamnă, „să reia şi să aprofundeze discuţiile asupra acestei legi”.
Citește tot ↗Mai multe de la Radio France Internationale
Radio France Internationale
Incendiatorii ambulanțelor evreiești de la Londra se declară vinovați la curte
Radio France Internationale
Guvernul a prelungit perioada de aplicare a măsurilor de siguranţă pe piaţa de energie electrică, până la data de 30 septembrie
Radio France Internationale
Donald Trump schimbă numele Lacului Ontario în „Lacul America”. Premierul Canadei: „A fost și va fi întotdeauna Lacul Ontario”
Radio France Internationale
Începe BIAS 2026, unul dintre cele mai mari spectacole aviatice din România
Radio France Internationale
Ministerul Sănătății, rată de absorbție de 91% a fondurilor europene din PNRR
Radio France Internationale
Noi consultări pentru premier | Politologul Cristian Pîrvulescu, la RFI: Un posibil guvern minoritar, susținut de PACE. Ponta devine arbitru
Radio France Internationale
CGMB a votat suspendarea stimulentele pentru adulții cu handicap până în noiembrie 2030/ Voucherele Materna nu se mai acordă
Radio France Internationale
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.