Nicolae Negrilă, cel care l-a găsit mort pe Nae Ungureanu, împietrit de durere, la căpătâiul său: „Nu ne așteptam”
Nicolae Negrilă, bunul prieten și fostul coleg al lui Nae Ungureanu, a venit să îi aducă un ultim omagiu unuia dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”. De altfel, el a fost și cel care l-a găsit fără suflare pe Nae Ungureanu, după ce au urmărit împreună meciul Aratat-Armenia – Universitatea Craiova, scor 1-0, […]
Citește tot ↗Mai multe de la Gândul
Gândul
Referendum în Islanda pentru reluarea negocierilor cu UE. Cetățenii sunt chemați sâmbătă la urne pentru a decide viitorul țării
Gândul
Aurel Bauh – povestea fotografului român uitat de istoria artei. Unde se găsesc azi lucrările sale
Gândul
Cercetătorii din Botoșani vor să creeze o rasă de supercapre, după ce au patentat un „model” unic de oaie. Ce „superputeri” ar avea caprele modificate genetic
Gândul
Două bijuterii medievale din Transilvania reintră în circuitul turistic. Restaurarea lor a costat 2 milioane de euro, dar priveliștea este de vis
Gândul
Călin Georgescu a făcut o vizită-surpriză la Cisnădie: „Avem dreptul să știm adevărul despre anularea alegerilor și furtul lor”
Așa cum și-a obișnuit susținătorii în această vară, fostul prezidențiabil Călin Georgescu a făcut o nouă vizită în țară. De data aceasta, destinația a fost orașul Cisnădie, din județul Sibiu, unde a f…
Gândul
Fostul ministru al Apărării din Ucraina și rivalul politic al lui Zelenski, Mihailo Fedorov, a fost numit consilier în guvernul Italiei
Gândul
Top Gear revine oficial la BBC cu noi prezentatori. Cine va fi imaginea principală a show-ului
Gândul
Alertă pe litoral. Un posibil fragment de dronă a fost descoperit pe o plajă din Eforie Nord
Gândul
Mesajul lui Dominic Fritz la o zi după ce Nicușor Dan a promulgat legea ANI. Primarul Timișoarei își predă mandatul în 30 de zile
Gândul
Donald Trump anunță un acord petrolier cu Venezuela fără precedent. Tranzacția dublează rezerva de petrol a Statelor Unite
Gândul
Cursă ca în filme pe străzile din Lugoj. Un șofer beat și fără permis a lovit o mașină care a aterizat pe terasa unui restaurant
Gândul
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.