Ministru: Cel puţin zece dispozitive explozive au fost implicate în încercarea de a perturba funcţionarea centralei electrice din Brandenburg
Autorităţile din Germania afirmă că cel puţin zece dispozitive au fost implicate în încercarea de a perturba funcţionarea centralei electrice din landul Brandenburg. Jan Redmann, ministrul de interne al landului, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că nu poate preciza numărul exact al dispozitivelor implicate în incident, întrucât locul este încă percheziţionat, însă în orice caz, acesta este „de două cifre”, relatează The Guardian.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Putin cere Armeniei să aleagă între UE şi Uniunea Eurasiatică. El a avut un dialog tensionat cu premierul Nikol Paşinian
News.ro
Rusia califică drept false acuzaţiile Germaniei în cazul atacului cu drone de la Leipzig şi le consideră o escaladare fără precedent
News.ro
Stefanos Tsitsipas reacţionează la suspendarea provizorie a lui Nick Kyrgios: Ştiam că aceste lucruri se întâmplau în afara terenurilor de tenis
News.ro
Armata mexicană l-a ucis pe şeful unui cartel pentru care Statele Unite ofereau o recompensă de trei milioane de dolari
News.ro
Alexandru Rogobete: Costel Alexe a umflat cu 147% preţurile la Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară din Iaşi. Problema proiectului de la Iaşi a fost costul foarte mare cu care a fost fundamentată investiţia. Acest preţ nu l-a calculat MS
News.ro
Israelul ameninţă Regatul Unit cu represalii în cazul unor eventuale sancţiuni britanice
News.ro
Newcastle îl transferă pe Fernandez-Pardo de la Lille pentru aproape 65 de milioane de euro
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.