Ministerul Mediului: Ghidul de finanţare pentru baterii, finalizat şi publicat în Monitorul Oficial/ Principalele modificări introduse în urma consultării publice
Ghidul de finanţare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial, forma finală a documentului fiind rezultatul unui „proces amplu de consultare publică”, anunţă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Administraţia Fondului pentru Mediu, adăugând că au fost primite şi analizate peste 200 de puncte de vedere transmise de persoane fizice, asociaţii profesionale, companii, instalatori şi specialişti. Printre modificările introduse în urma consultării, se numărăr reducerea capacităţii minime eligibile a sistemului de stocare de la 12 kWh la 10 kWh şi majorarea standardului de cost maxim eligibil de la 1.250 de lei/kWh la 1.500 de lei/kWh, TVA inclus.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Anul Nou Evreiesc și 90 de ani de la înființarea Federației Comunităților Evreiești din România, marcate la Palatul Parlamentului
Dineu de gală în Parlament cu ocazia Anului Nou Evreiesc
Mai multe de la News.ro
Pieton lovit de tramvai în Bucureşti / Este un cetăţean străin în vârstă de 31 de ani, care traversa strada / A fost transportat la spital
Zelenski îl contrazice pe Trump: Nu există încă un acord cu Rusia privind oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice; Ucraina cere garanţii
Serie A: Victorii pentru AS Roma şi Como
Medicul neurolog Răzvan Radu: Tratăm AVC-ul acut ischemic cam în primele şase ore / Şi în jurul Bucureştiului există un număr de spitale judeţene care nu au capacitatea să-şi acope liniile de gardă pe Neurologie, cum cred că nu au nici pe Cardiologie
Diana Buzoianu i-a făcut sesizare la CNCD lui Marian Artimon, care a afirmat că sunt „prea multe femei care conduc”: Problema nu este că dumneavoastră sunteţi misogin, ci că luaţi decizii cu această mentalitate pentru sute de mii de femei
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.