Ministerul Culturii, de Ziua Limbii Române: „Limba maternă este spaţiu, un loc unde se află acasă. Un teritoriu spiritual”
„Limba maternă îţi poate fi multe lucruri dar, înainte de toate este, îţi este spaţiu. Este un loc unde se află acasă. Un teritoriu spiritual pe care îl locuieşti şi care te locuieşte, cu tot ce implică asta. Limba este un spaţiu al fiinţei şi al fiinţării. De Ziua Limbii Române, sărbătorim acest spaţiu şi recunoaştem datoria de a-l păstra curat şi viu, deschis şi dinamic, conservator şi inovator deopotrivă. Primitor, generos, puternic, robust, autentic”, a transmis Ministerul Culturii în mesajul de Ziua Limbii Române.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
ANSVSA: Mii de ovine şi caprine, înregistrate diferit în evidenţe în Tulcea, faţă de situaţia constatată în teren. Verificările au fost extinse la nivel naţional
News.ro
Alba: Pui de urs găsit mort pe marginea autostrăzii Sebeş-Turda - FOTO
News.ro
Romsilva a finalizat şi recepţionat toate lucrările de corectare a torenţilor finanţate prin PNRR/ Ce lucrări au fost executate în cadrul proiectului
News.ro
Tom Cruise anunţă continuarea filmului „Days of Thunder” cu Anne Hathaway
News.ro
Joma şi Federaţia Română de Fotbal au prelungit acordul de sponsorizare
News.ro
Grindeanu: În ceea ce priveşte AUR, poziţia noastră nu s-a schimbat, nu există perspectivă de a avea alianţă de guvernare cu AUR / N-am să umblu să rup partide. Dacă vom primi votul din partea unor partide sau parlamentari AUR, USR, PNL, foarte bine
News.ro
Politologul Andrei Ţăranu: „Avem şanse reale să avem un guvern". După rezoluţiile PSD, negocierile se lărgesc, nu se îngustează
News.ro
ANRE a aprobat Codul pentru hidrogen, jalon din PNRR. Reglementări privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile şi cu emisii reduse de carbon în sectoare ale industriei şi transporturi
News.ro
Mirel Rădoi şi-a reziliat contractul cu Gaziantep. El fusese numit în funcţie în aprilie
News.ro
Poliţia elveţiană a arestat un suspect în cazul incidentului armat mortal de la o petrecere rave
News.ro
ANI anunţă că 55 de persoane îşi pierd mandatul sau funcţia după intrarea în vigoare a Legii integrităţii/ Printre acestea, zece primari, dintre care unul de municipiu şi 17 consilieri locali şi consilieri judeţeni
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.