Meta trebuie „să ne protejeze şi nouă copiii”, afirmă un purtător de cuvânt al UE după ce compania a încheiat un acord juridic în SUA. Decizia deschide un nou front în lupta globală împotriva efectelor negative ale reţelelor sociale
După acordul încheiat în Statele Unite, care vizează, printre altele, reducerea impactului Instagram sau Facebook asupra adolescenţilor, Meta trebuie „să ne protejeze şi nouă copiii”, a afirmat joi un purtător de cuvânt al Uniunii Europene, unde grupul american face, de asemenea, obiectul unor anchete, relatează AFP şi Reuters.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
SUA pregătesc noi tarife pentru semiconductori; Laptopurile şi serverele ar putea fi vizate
News.ro
Elicopterul prezidenţial Marine One a întâmpinat din nou dificultăţi de comunicare cu turnul de control înainte de decolare, după un incident similar petrecut luna aceasta
News.ro
Oficială Fed: ”Acum este momentul să acţionăm”; Beth Hammack cere majorarea dobânzilor
News.ro
Norvegienii aşteaptă veşti despre regele Harald, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat/ Mii de persoane, la Palatul Regal
News.ro
OPEC+ îşi pierde influenţa pe piaţa petrolului, iar China câştigă teren ca factor de echilibrare a pieţei
News.ro
Associated Press: Stocurile de rachete Patriot ale SUA în Europa sunt la un nivel ”mai mult decât critic” din cauza războiului cu Iranul, afirmă oficiali
News.ro
Rezervele de gaze ale Europei sunt la niveluri foarte scăzute, iar preţurile ar putea depăşi 100 de euro în această iarnă
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.