Localnici terorizaţi de lupi, într-un sat aparţinând oraşului Petrila, din judeţul Hunedoara/ Primarul spune că nu poate interveni rapid, ca în cazul urşilor, din cauza procedurilor birocratice mai anevoioase
Localnicii din satul Cimpa, aparţinând oraşului Petrila, din judeţul Hunedoara, se plâng că de mai bine de o lună sunt terorizaţi de lupii care le intră în gospodării şi le atacă animalele. În această situaţie, oamenii cer intervenţia urgentă a autorităţilor, însă, potrivit acestora, procedurile pentru eliminarea lupilor sunt mai anevoioase decât în cazul urşilor, unde intervenţia paote fi rapidă, deşi ambele categorii sunt specii protejate prin lege. „Nu există o procedură rapidă ca la urs, legea ne obligă doar la acţiuni de alungare”, afirmă primarul Vasile Jurcă.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Turcia a câștigat Campionatul European de volei feminin după o finală cu Italia
Dăpeștiri.ro
Zelenski: Războiul cu Rusia va continua în această iarnă, după negocierile cu emisarii lui Trump
Mai multe de la News.ro
News.ro
Shein pregăteşte un val de achiziţii după listarea la bursă; Gigantul modei rapide are 15 miliarde de dolari în numerar şi caută noi motoare de creştere
News.ro
Războiul din Iran: Teheranul va declara o „zonă interzisă” în apropierea strâmtorii Ormuz
News.ro
OPEC+ menţine neschimbată producţia de petrol în octombrie; Războiul cu Iranul limitează puterea cartelului asupra pieţei
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.