Localnici terorizaţi de lupi, într-un sat aparţinând oraşului Petrila, din judeţul Hunedoara/ Primarul spune că nu poate interveni rapid, ca în cazul urşilor, din cauza procedurilor birocratice mai anevoioase
Localnicii din satul Cimpa, aparţinând oraşului Petrila, din judeţul Hunedoara, se plâng că de mai bine de o lună sunt terorizaţi de lupii care le intră în gospodării şi le atacă animalele. În această situaţie, oamenii cer intervenţia urgentă a autorităţilor, însă, potrivit acestora, procedurile pentru eliminarea lupilor sunt mai anevoioase decât în cazul urşilor, unde intervenţia paote fi rapidă, deşi ambele categorii sunt specii protejate prin lege. „Nu există o procedură rapidă ca la urs, legea ne obligă doar la acţiuni de alungare”, afirmă primarul Vasile Jurcă.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru plata drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente personalului Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC)
News.ro
Banca centrală olandeză şi-a transferat aur din SUA în Marea Britanie, într-o măsură de „pregătire pentru criză”
News.ro
Guvern: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor se reorganizează, iar numărul total de posturi se reduce de la 531 la 51
News.ro
Ministerul Transporturilor: Viitorul CA al CNCF „CFR” SA va avea 5 membri, care îşi vor prelua atribuţiile în februarie 2027. Se caută specialişti cu expertiză solidă înadministrarea infrastructurii feroviare, finanţe, audit şi digitalizare
News.ro
Nicuşor Dan, despre lipsa de resurse a procurorilor: Eu cred că e un moment bun, după instalarea noului guvern, indiferent care va fi, să discutăm, pentru parchete în ansamblul lor, despre resurse şi mai ales despre relaţia cu poliţia
News.ro
Biletele la meciul Polonia - România sunt disponibile online
News.ro
Spectacolul "Ave Maria", cu Corul Madrigal şi actorul Marius Manole, revine la Bucureşti
News.ro
Guvernul a aprobat acordarea de stimulente financiare pentru absolvenţii care au obţinut media 10 la examenele naţionale din anul 2026
News.ro
Transfăgăraşanul se închide, sâmbătă, pentru desfăşurarea unei competiţii de triatlon. Circulaţia rutieră, oprită timp de 11 ore
News.ro
Ministrul apărării din Estonia îşi dă demisia în urma unui scandal legat de o achiziţie finanţată de UE în valoare de 70 de milioane de euro destinată Ucrainei
News.ro
Ministrul apărării din Estonia îşi dă demisia în urma unui scandal legat de o achiziţie de obuze de artilerie finanţată de UE şi destinată Ucrainei /Firmele furnizoare nu vânduseră niciodată până atunci niciun obuz de artilerie
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.