Legiuitorii americani critică dur companiile din domeniul inteligenţei artificiale după ce un cercetător a avertizat că specia umană ar putea dispărea până în 2030
La doar o zi după ce trei cercetători de la Anthropic au avertizat că inteligenţa artificială ar putea duce la dispariţia umanităţii în decursul acestui deceniu, legislatorii americani au început să se exprime vehement cu privire la riscurile acestei tehnologii în plină expansiune.
Citește tot ↗Mai multe articole din Știri
Dăpeștiri.ro
Incident la metrou în stația Ștefan cel Mare: o persoană a căzut pe șine
Dăpeștiri.ro
August a egalat recordul pentru cea mai călduroasă lună la nivel global
Mai multe de la News.ro
News.ro
Cupa Davis: Căpitanul-nejucător Adrian Marcu a anunţat echipa României pentru întâlnirea cu Indonezia
News.ro
Guvernul Republicii Moldova precizează că decolarea aeronavei preşedintelui Zelenski spre Norvegia a fost întârziată din cauza alertei privind prezenţa dronelor în spaţiul aerian al ţării
News.ro
Circulaţia metrourilor afectată de o tentativă de suicid la staţia Ştefan Cel Mare – O femeie de aproximativ 25 de ani a fost extrasă de sub garnitură, inconştientă, cu multiple traumatisme
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.