INS: Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în iulie 2026, au crescut cu 6,2%, respectiv cu 6,1%, faţă de iulie 2025. Scădere la şapte luni
Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna iulie 2026, comparativ cu iulie 2025, au crescut cu 6,2%, respectiv cu 6,1%, anunţă, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS). În primele şapte luni din acest an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 7,4 milioane persoane, în scădere cu 1,6% faţă de perioada similară din 2025, turiştii români reprezentând 79,9%. Cât priveşte înnoptările, acestea au ajuns la 15,54 milioane, cu 3,1% mai puţin, faţă de perioada similară din 2025, în condiţiile în care durata medie a şederii a fost de 2,1 zile.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Peste 1.300 de operatori economici au fost verificaţi de ANPC în această săptămână / Echipele de control au dat amenzi de 3,6 milioane de lei / Au fost închise temporar 12 unităţi
News.ro
US Open: Elena Rîbakina şi Coco Gauff s-au calificat în turul al treilea
News.ro
Bihor: Un tânăr a lovit intenţionat cu maşina o femeie, după o ceartă privind plata unor servicii sexuale/ Bărbatul, acuzat de tentativă de omor, avea o alcoolemie de peste 2 g/l în sânge/ Procurorii au propus arestarea sa preventivă
News.ro
Două noi tentative de sabotaj asupra reţelei electrice a Germaniei
News.ro
Triatlon: Sportivi israelieni excluşi dintr-o etapă a Cupei Europei, în Irlanda de Nord
News.ro
Dramaturgul şi regizorul Martin McDonagh afirmă că CIA-ul „a comis fapte îngrozitoare peste tot în lume”
News.ro
Preţul benzinei, la cel mai înalt nivel din istorie în staţiile operate de OMV Petrom. Motorina a depăşit pragul de 10 lei/l în toate benzinăriile din România
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.