INS: Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în iulie 2026, au crescut cu 6,2%, respectiv cu 6,1%, faţă de iulie 2025. Scădere la şapte luni
Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna iulie 2026, comparativ cu iulie 2025, au crescut cu 6,2%, respectiv cu 6,1%, anunţă, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS). În primele şapte luni din acest an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 7,4 milioane persoane, în scădere cu 1,6% faţă de perioada similară din 2025, turiştii români reprezentând 79,9%. Cât priveşte înnoptările, acestea au ajuns la 15,54 milioane, cu 3,1% mai puţin, faţă de perioada similară din 2025, în condiţiile în care durata medie a şederii a fost de 2,1 zile.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
Triatlon: Sportivi israelieni excluşi dintr-o etapă a Cupei Europei, în Irlanda de Nord
Dramaturgul şi regizorul Martin McDonagh afirmă că CIA-ul „a comis fapte îngrozitoare peste tot în lume”
Preţul benzinei, la cel mai înalt nivel din istorie în staţiile operate de OMV Petrom. Motorina a depăşit pragul de 10 lei/l în toate benzinăriile din România
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău: Am atins toate jaloanele şi ţintele asumate în proiectele implementate prin PNRR - 32 de jaloane şi ţinte îndeplinite, peste 907 milioane de euro securizate
Trump afirmă că Marea Britanie se află „la un pas de dezastru”, invocând îngrijorările legate de imigraţie şi energie
Maggie Gyllenhaal, preşedinta juriului Festivalului de la Veneţia, afirmă că industria cinematografică se confruntă cu o „problemă sistemică” legată de sexism
Constanţa: DNA face percheziţii la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius
Secretele unui tablou spectaculos, care îl înfăţişează pe Thomas More şi familia sa, vor fi dezvăluite sub privirile publicului
US Open: Alexander Zverev a câştigat un meci maraton de cinci seturi cu Halys
Început de septembrie cu atenţionare de caniculă pentru ziua de sâmbătă în trei sferturi din ţară/ Temperaturi de până la 36 de grade în Banat şi Oltenia/ Şi în Capitală vremea va fi caniculară - HARTA
Doi muncitori au fost scoşi în viaţă dintr-un tunel la nouă zile după viitura devastatoare din Nepal
Echipele de salvare nepaleze au reuşit vineri să scoată în viaţă doi muncitori dintr-un tunel din no…
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.