Incontinența urinară la femei: o problemă frecventă care nu trebuie acceptată ca inevitabilă

Pierderea involuntară de urină este frecventă în rândul femeilor, mai ales după sarcină și naștere sau odată cu înaintarea în vârstă, însă frecvent nu înseamnă inevitabil, potrivit specialiștilor. Multe femei ajung să considere această problemă normală și își modifică treptat viața în jurul ei. Renunță la alergare și la anumite exerciții, devin atente când tușesc sau strănută, merg la toaletă înainte să plece de acasă, se gândesc unde ar putea opri pe drumuri lungi și au întotdeauna un absorbant în geantă.

Dr. Adriana Oncică, medic specialist Obstetrică-Ginecologie în cadrul Centrului de Sănătate a Femeii Onioptic Medical, explică faptul că nu toate pierderile de urină sunt la fel. „Atunci când pierderea apare la tuse, strănut, râs, alergare sau sărituri vorbim, de regulă, despre incontinență urinară de efort. Poate apărea inclusiv la femei tinere, sarcina și nașterea fiind factori importanți prin modificările produse asupra planșeului pelvin”, descrie medicul.

O situație diferită este cea în care apare brusc o nevoie foarte puternică de a urina, dificil de amânat, iar femeia uneori nu reușește să ajungă la timp la toaletă. „Este incontinența prin imperiozitate, asociată frecvent vezicii hiperactive. Cele două forme pot și coexista”, explică dr. Adriana Oncică.

Diferența este importantă pentru că tratamentul nu este același. Vârsta, menopauza, excesul ponderal, constipația sau tusea cronică pot contribui la apariția ori agravarea simptomelor, iar uneori incontinența se asociază cu prolapsul organelor pelvine sau cu alte probleme care trebuie evaluate separat.

Impactul incontinenței nu se măsoară doar prin cantitatea de urină pierdută. Contează și cât de mult începe o femeie să își organizeze viața pentru a evita un episod. Fiecare schimbare pare minoră, dar împreună pot ajunge să afecteze sportul, călătoriile, activitatea profesională, viața socială sau intimitatea.

Evaluarea medicală începe tocmai de aici: când apar pierderile, cât de frecvente sunt, dacă sunt legate de efort sau de senzația bruscă de a urina și cât de mult afectează viața de zi cu zi. În funcție de situație, consultația poate fi completată prin examinarea planșeului pelvin, analize de urină, ecografie, evaluarea reziduului postmicțional sau alte investigații.

Tratamentul nu înseamnă automat operație. Există tehnologii non-invazive sau minim invazive, printre care stimularea electromagnetică de intensitate mare a planșeului pelvin, realizată cu ajutorul unui fotoliu special care produce contracții musculare repetate, precum și anumite proceduri vaginale cu laser non-ablativ. Aceste metode sunt studiate pentru anumite forme de incontinență, însă indicația trebuie individualizată, iar dovezile științifice nu sunt la fel de solide pentru toate tehnologiile.

Atunci când metodele conservative nu sunt suficiente, există și soluții chirurgicale. Alegerea tratamentului depinde de tipul incontinenței, severitatea simptomelor, anatomia pacientei și rezultatul evaluării medicale.

Incontinența se află la intersecția mai multor specialități. Unele femei ajung inițial la ginecolog, mai ales atunci când problema a apărut după naștere, în perioada menopauzei sau este asociată unui prolaps. În alte cazuri predomină simptomele urinare și este necesară evaluarea urologică. Important este ca pacienta să nu fie nevoită să ghicească singură ce specialitate îi trebuie.

În cadrul Centrului de Sănătate al Femeii Onioptic Medical din Craiova, evaluarea poate reuni ginecologia și urologia, cu alegerea tratamentului în funcție de cauza și tipul problemei. Incontinența este frecventă, dar nu trebuie acceptată ca o consecință inevitabilă a nașterii sau a înaintării în vârstă. Uneori, primul semn că a devenit o problemă este chiar felul în care o femeie a început să-și organizeze viața în jurul ei.