Guvernul anunţă noi soluţii pentru a apăra cota Dunării la priza de răcire a centralei nuclearelectrice de la Cernavodă: În apropierea podului de la Cernavodă au fost amplasate şi ancorate barje, urmează să fie construit un dig scurt de piatră
Comitetul Interministerial Bala – Cernavodă, care reuneşte Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Apele Române, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, Administraţia Fluviala a Dunării de Jos Galaţi, Administraţia Canalelor Navigabile, SN Nuclearelectrica şi mediul universitar (Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti), cu sprijinul MAI, DSU şi al specialiştilor din MapN, a analizat în teren mai multe soluţii pentru a apăra cota Dunării la priza de răcire a centralei nuclearelectrice de la Cernavodă. Dragarea este intervenţia care se poate executa imediat şi care creează condiţiile, dar nu certitudinea, că apa de la bifurcaţia Bala, azi repartizată 85% spre braţul Bala, 15% spre Dunărea veche să poate fi ec…
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
Nicuşor Dan: În drum spre Chişinău, am făcut o oprire pentru a vizita oraşul Cahul, reper important al identităţii, culturii şi spiritului românesc din Republica Moldova
Formula 1: Franco Colapinto va rămâne coechipierul lui Pierre Gasly la Alpine anul viitor
Paolo Zampolli, Trimisul Special al Preşedintelui SUA pentru Parteneriate Globale, l-a sunat pe preşedintele Nicuşor Dan, în timpul conferinţei de prezentare a proiectului Parcului prieteniei româno-americane Donald Trump / Mesaj transmis în numele lui Do
Procesul „creierului” atentatelor din 11 septembrie 2001 din SUA va avea loc în 2028
iMapp Bucharest 2026 revine în Piaţa Constituţiei cu tema Past. Forward.
Sondaj eJobs: Circa 60% dintre candidaţii cu vârste între 18 şi 24 de ani cred că AI-ul a redus oferta de joburi, iar 42% nu se tem că aceasta îi va înlocui
Omagiu lui Ivan Patzaichin, la Memorialul care îi poartă numele în Tulcea/ 100 de participanţi vor vâsli cu caiace, canotci şi SUP-uri între Tulcea şi Mila 23
Cronologia cazurilor de expulzare a diplomaţilor români din Federaţia Rusă
Retrospectiva ANONIMUL va avea loc anul acesta la Bucureşti, Timişoara, Porumbacu de Sus şi Mila 23/ VIDEO
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.