Grindeanu: Evident că îmi asum funcţia de prim-ministru, însă preşedintele e cel care face desemnarea. În funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare / Mi-aş dori să avem un guvern până în 15 septembrie
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că el îşi asumă funcţia de prim-ministru, însă preşedintele e cel care face desemnarea şi, în funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare. El a menţionat că şi-ar dori să avem un guvern până în 15 septembrie.
Citește tot ↗Mai multe de la News.ro
News.ro
Transelectrica anunţă o premieră în Sistemul Electroenergetic românesc: Un grup format exclusiv din consum a fost activat în piaţa de echilibrare. Flexumers, prima firmă româneascã care a trecut testele de calificare tehnică
News.ro
Mircea Abrudean, invitat luni la comisia de anchetă privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Voi participa din respect pentru colegi. Nu am ce explicaţii să dau. Am avut o înţelegere cu premierul, de a utiliza biroul, ori de câte ori are nevoie
News.ro
Autostrăzile care au ieşit din PNRR: ce se întâmplă cu proiectele întârziate şi cât va plăti România pentru ele
News.ro
Regele Haakon al Norvegiei a depus jurământul de loialitate în parlament
News.ro
Dobânzi de până la 7,50% la emisiunile în lei pentru prima ediţie a programului FIDELIS din această toamnă. Perioada de desfăşurare: 4-11 septembrie 2026.
News.ro
Un atacant brazilian de la Vasco da Gama, vizat de o operaţiune a poliţiei antidrog
News.ro
BNR: Rezervele valutare la data de 31 august se situau la nivelul de 64,86 miliarde euro, faţă de 63,23 miliarde euro, la 31 iulie
News.ro
Organizaţia de mediu WWF-CEE, care a sesizat Comisia Europeană în cazul lucrărilor hidrotehnice pe Dunăre, susţine că „nu a blocat proiectul Bala II şi nu a solicitat oprirea finanţării acestuia”. A semnalat doar „preocupări de natură tehnică şi de mediu”
News.ro
Virgil Popescu: Mă bucur să văd Hidroelectrica şi Nuclearelectrica în topul celor mai profitabile companii din sectorul energiei electrice din România. Împreună, cele două companii au realizat în 2025 profituri de peste 5,7 miliarde de lei
News.ro
Reuters: Scott Bessent şi Anton Siluanov au discutat despre planul de pace al lui Donald Trump pentru Ucraina. Ce i-a transmis oficialul american omologului rus
News.ro
Lionel Richie a fost internat la terapie intensivă după un concert la Saint-Louis
News.ro
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.