Frână pe piața imobiliară: Peste 11% mai puține autorizații de construire în primele șapte luni ale anului / Scădere cu 20,8% în iulie 2026 față de iulie 2025
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv 18.848, a scăzut cu 11,6%, comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), transmite Agerpres. Conform sursei citate, scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-595 autorizaţii), Vest (-528), Sud-Muntenia (-442), […] © G4Media.ro.
Citește tot ↗Mai multe de la G4Media
G4Media
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din București, condamnată la un an de închisoare pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane / Aplicarea pedepsei a fost amânată pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani / Decizia nu este definitivă
G4Media
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă, din nou, pe umerii lucrătorilor, susține Cartel Alfa
G4Media
Trafic restricționat pe strada Popa Nan din București, începând de marți, din cauza unei avarii la rețeaua de gaze
G4Media
Încă 47 de kilometri din Autostrada Moldovei, între Adjud și Bacău, au fost deschiși circulației
G4Media
Retrospectiva John Galliano de la Metropolitan Museum of Art din New York a fost anulată din cauza acuzațiilor de antisemitism și a pasiunii designerului pentru Hitler
G4Media
Utilizarea Cărţii Electronice de Identitate nu devine obligatorie pentru furnizorii de servicii medicale începând cu 1 septembrie, anunță CNSAS
G4Media
Venus Williams (46 de ani), eliminată în turul întâi la US Open: Nu a mai învins pe nimeni de peste un an de zile
G4Media
REPORTAJ | Pentru prima dată, Ziua Limbii Române este sărbătorită oficial în Ucraina. La Cernăuți, o comunitate care a așteptat zeci de ani spune: „Poate ne dă un gram de mândrie, nimic mai mult”
G4Media
Ultimele cinci locomotive Traxx Passenger produse de Alstom vor ajunge în România în septembrie
G4Media
Președintele Nicușor Dan participă la întâlnirea internațională a tinerilor ortodocși
G4Media
„Tabu-ul moral își pierde puterea” – cum se explică ascensiunea partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) aflat în pragul obținerii puterii în landul Saxonia-Anhalt
G4Media
Comentarii (0)
Autentifică-te sau creează-ți un cont ca să comentezi.
Niciun comentariu încă — fii primul.